Sărbătoare în INIMA BANATULUI. Mâna dreapta a SFÂNTULUI NICOLAE a ajuns la Caransebeș

Sărbătoare în INIMA BANATULUI. Mâna dreapta a SFÂNTULUI NICOLAE a ajuns la Caransebeș

De 400 de ani, Biserica voievodală ,,Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, amplasată la Kilometrul Zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. Ieri, racla cu sfintele odoare a ajuns în miezul Banatului.

Delegația parohiei Sfântul Gheorghe Nou din București, condusă de părintele Profesor Emil Nedelea Cărămizaru, a ajuns la Caransebeș cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Delegația a fost întâmpinată în fața Catedralei Sfântul Gheorghe din Caransebeș de către Preasfințiții: Lucian al Caransebeșului, Siluan Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria și Paisie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Din fața Catedralei s-a pornit într-o frumoasă procesiune, până la noua și măreață catedrală a orașului.

După săvârșirea slujbei de priveghere P.S. Lucian a ținut un cuvânt de binecuvântare, iar părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României, a vorbit despre semnificația acestei vizite istorice cu moaștele Sfântului Nicolae la Caransebeș.

De peste 400 de ani, Sfântul Nicolae a înflorit credinţa în oamenii acestei ţări prin minunile sale, drept care mărturiile scrise sau nescrise ale celor săraci, flămânzi, bolnavi, trişti, rătăciţi sau deznădăjduiţi sunt nenumărate. Iar minunile nu mai contenesc să apară, chiar şi astăzi.