S-au încheiat alegerile la Federația Română de Tenis. Cine este CÂȘTIGĂTORUL mandatului de președinte

S-au încheiat alegerile la Federația Română de Tenis. Cine este CÂȘTIGĂTORUL mandatului de președinte

George Cosac a câștigat, vineri, cel de-al doilea mandat la conducerea Federației Române de Tenis, fiind votat de 140 de membri afiliați.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a câștigat, vineri, alegerile pentru șefia forului pe care l-a condus și în mandatul precedent. Cosac a fost votat de 140 dintre cei 160 de membri afiliați, care au fost prezenți la Adunarea Generală. Răzvan Itu, Dumitru Hărădău și Daniel Marius Vecerdea au anunțat că vor candida pentru șefia tenisului românesc, dar în cele din urmă au renunțat. Alegerile ar fi trebuit să aibă loc pe 6 aprilie, dar au fost amânate din cauza unor probleme juridice. Apoi, la data de 2 noiembrie, au fost amânate din nou, după ce reprezentanții MTS au amenințat cu tăierea finanțării, în cazul în care nu se respectă cvorumul legal.