Din păcate, da, un bob zăbavă mai e şi…gata! Se ţine din puţin. De-o aţă. De-un fir de fum. De-o speranţă de doi bani. Aproape că l-au mâncat copt… D’apoi, să le stea-n gât!
De cinci ani, zi de zi, numai cu asta se ocupă. Problema asta dată naibii de dificilă le taie orice poftă (unii au intrat şi la închisoare, fără să apuce săşi vadă visul cu ochii, dar se uită la el acum cu satisfacţie, de după gratii… offf, cât o mai dura şi detenţia asta!). N-a trecut o zi, o zi de la Dumnezeu n-a trecut fără ca ei să se gândească la asta, la cum să facă să mai ticluiască o manevră înşelătoare, cum să mai pună la punct o altă stratagemă oribilă, cum să mai născocească o altă şmecherie, un viciu de procedură (cum i se zice mai savant, vă daţi seama, până şi procedura este aidoma lor, vicioasă!). Sau cum să mai dea o ordonanţă de urgenţă, la momentul potrivit, când o-ntoarce lumea capul şi uită să mai stea cu ochii pe ei. (NOTĂ: Îmi aduc aminte ce scandal, ce gargară, ce tămbălău a ieşit în timpul guvernului Năstase, când, ascunşi după tot felul de pase şi de învăluiri, abia-abia dacă puteau să treacă şi ei, pe furiş, câte o ordonanţă cu dedicaţie…mai o concesiune, mai o licenţă de export, mai o retrocedare, în fine! Oricum, aflasem că preţul unei astfel de ordonanţe la cerere – cetăţeanul de rând era oripilat când auzea că poate să existe aşa ceva – era atunci de 100.000 de euro!)
Or, acum, este ca la bâlci, la albaneagra. La vedere, fără frică, la lumina zilei. Cu tupeu, îndrăzneală, impertinenţă şi cinism (ba, dacă e cazul, cu aceeaşi neruşinare, hoţul va striga din toţi rărunchii: „Hoţii!”). Cum nu eşti atent, cum te fură de sub ochi. E aceeaşi procedură ca a comandourilor de şuţi din autobuze: unul te-nghesuie, alţi doi creează o diversiune, în timp ce altul te buzunăreşte, de-ţi merg fulgii. Apoi, coboară toţi în trombă. Şi dispar. Aşa şi cu mafia securisto-comunistă aflată la conducerea României: ticăloşii nu-şi pot ieşi din pielea lor de briganzi, de tâlhari, de bandiţi la drumul mare. Cât de corupt poate fi un guvern (realizaţi că vorbim de guvernul unei ŢĂRI?...), un guvern căruia să nu-i pese de nimic, dacă e în stare să schimbe rapid ordinea de zi a unei şedinţe, spre a aproba o ordonanţă criminală (başca neconstituţională!), ce pur şi simplu ar fi îngenuncheat definitiv Justiţia, pe care, apoi, în toiul nopţii, s-o publice în Monitorul Oficial? Până unde poate ajunge dispreţul lor faţă de lege, faţă de cetăţeni, faţă de normalitate, faţă de onoare, dacă au ajuns să-şi şteargă urmele, să sustragă ori să distrugă documente incriminatoare, dacă au eliminat de pe site-ul Guvernului stenograma şedinţei, ce dovedea întregul complot?
Părerea mea este că aici e vorba de ceva aflat dincolo de tupeu. Dincolo de aroganţă. Dincolo de trufie. Dincolo de sfruntare. Dincolo de orice barieră a permisivităţii. Aici, e vorba, cred, de convingerea paranoică, bolnăvicioasă că deja nu li se mai poate întâmpla nimic. Căci ei se află în punctul de „no return”, aproape de victorie. Aici, e vorba de trădare, doamnelor şi domnilor. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă opinia publică nu era atentă şi oamenii nu ieşeau în stradă cu sutele de mii, ca să protesteze?!
Lucrarea dementă a acestor sceleraţi, care, de cinci ani, zi de zi, susţin un atac concertat şi sălbatic asupra tuturor instituţiilor statului de drept, va trebui odată şi-odată oprită. O nouă revoluţie stă să izbucnească în România. Cetăţenii nu mai vor să asiste la „puroificarea” ţării. Cetăţenii vor însănătoşirea ei prin purificare.
Oricât de mult şi de caraghios s-ar zbate birlicul acela în halat, Tudor Ciuhodaru.
Recomandările noastre
