PROFEȚIA „RÂULUI DE SÂNGE”. „Imigranții nu trebuie transformați în clasă privilegiată” Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

Discursul ținut de Enoch Powell pe 20 aprilie 1968 a creat o emoție uriașă în Marea Britanie. Mii de oameni și-au exprimat imediat solidaritatea cu politicianul care cerea oprirea imigrației și a discriminării britanicilor.

„Imigranții și descendenții lor nu trebuie transformați într-o clasă privilegiată sau specială. Britanicilor nu trebuie să le fie luat dreptul de a alege între un cetățean și altul (între un compatriot și un nou venit n.r.) în momentul în care își conduc afacerile și nu trebuie să fie subiectul unei investigații inchizitoriale cu privire la motivele pentru care au acționat într-o manieră legală sau în alta.”

După discurs, a doua zi, duminică, Powell s-a dus la biserică. A fost înconjurat imediat de jurnaliști, dar și de credincioși. Cei din urmă l-au încurajat: ”Foarte bine ați făcut, domnule. Trebuia să spuneți lucrurilor pe nume!” În aceeași zi, Powell a fost invitat la BBC și ITN News. Era destul de mirat că discursul lui a provocat o asemenea agitație.

Dacă oamenii simpli erau în marea lor majoritate de partea lui, politicienii l-au atacat vehement. S-a vorbit chiar de acționarea lui în justiție pentru incitare la ură. Până și colegii de partid s-au alăturat corului dezaprobator. Trei dintre colegii din guvernul „din opoziție” al conservatorilor au anunțat că demisionează dacă Powell nu e eliminat din rândurile lor, ceea ce s-a și întâmplat. Încă din seara zilei de duminică, liderul conservator Edward Heath l-a anunțat pe Powell că e demis. În aparițiile din presă, Heath a declarat că discursul lui Powell e „rasist ca ton și susceptibil să exacerbeze tensiunile rasiale”, dar s-a ferit să-și atace prea tare colegul. ”L-am demis pe domnul Powell pe motiv că discursul lui mi se pare că inflamează și poate exacerba tensiunile rasiale. Sunt hotărât să fac tot ce pot să previn ca tensiunile rasiale să se transforme într-un conflict. Cred că  majoritatea  britanicilor nu împărtășește modul în care el și-a expus viziunea în acest discurs.”

Ce trebuie să facem înainte de a cumpăra cireșe. Explicațiile experților

A murit soția lui Iosif Rotariu: A plecat în somn. Cu câteva ore înainte mi-a spus să am grijă de copii

Ziarele au preluat rapid inițiativa, atacându-l pe Powell cu ferocitate. The Times a pus rapid ștampila: „Este pentru prima oară în istoria noastră când un politician britanic serios apelează direct la ura rasială.” Apoi au început relatările despre atacurile la adresa populației de culoare. Într-un astfel de incident, 14 tineri au lovit o familie de imigranți strigând „Powell” și „De ce nu vă întoarceți acasă la voi?”. Un sondaj comandat de BBC a scos însă la lumină lucruri stranii- opt la sută dintre imigranți susțineau că după discurs au fost tratați mai rău de britanici, mult mai mulți , 38 la sută, spuneau însă că s-ar întoarce în țările de origine dacă ar primi ajutorul bănesc de care vorbea Powell.

Pe 23 aprilie 1968 , în Camera Comunelor, a avut loc a doua lectură a legii pentru relațiile rasiale. Cu puțin înainte, o mie de docheri din Londra intraseră în grevă și mărșăluiseră până la Palatul Westminster strigând „Noi îl vrem pe Enoch Powell” și „Britania înapoi, nu Britania neagră”. Unii dintre liderii grevei s-au întâlnit cu Powell ca să-l asigure de sprijinul clasei muncitoare. „Tocmai m-am întâlnit cu Enoch Powell, m-a făcut să mă simt mândru că sunt englez”, a declarat unul dintre ei. A doua zi sute de docheri și alți muncitori au intrat în grevă pentru susținerea lui Powell, deși acesta îi rugase să renunțe la acțiunile de protest și să le scrie politicienilor petiții. Pe 27 aprilie, patru mii cinci sute de docheri erau în grevă. A doua zi, adversarii lui Powell ies și ei în stradă. O mie cinci sute de oameni mărșăluiesc pe Downing street cerând arestarea lui. Un sonaj Gallup realizat în zilele acelea a scos la iveală că 74 la sută dintre britanici erau de acord cu Powell. În vreme ce numai 15 la sută erau împotriva lui. Rezultatele sprijinului popular s-au văzut la urne. Degeaba au încercat laburiștii să-l compare pe Powell cu Hitler. „Steagul rasismului care a fost ridicat la Wolverhampton a început să arate ca acelea care fluturau acum 25 de ani deasupra lagărelor de la Dachau și Belsen”, a declarat presei un parlamentar laburist. Conservatorii au câștigat surprinzător grație lui Powell, despre care analiștii politici cred că a atras peste 2,5 milioane de voturi prin discursul său. În propria sa circumscripție electorală, Powell a câștigat detașat, opținând aproapre 65 la sută din voturi.

Powell n-a încercat niciodată să folosească uriașul capital de simpatie de care se bucura pentru a-și satisface ambițiile politice. A acceptat să plătească, fără ezitare, cu propria carieră dreptul de a spune adevărul.