Practică „pe bune” pentru studenţii la Medicină, din bani europeni

Practică „pe bune” pentru studenţii la Medicină, din bani europeni

Un număr de 360 de studenţi la Medicină din Bucureşti vor beneficia de stagii de practică în spitale, sub coordonarea unor profesori de renume, şi de servicii de consiliere în carieră, în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Vizitele de studiu se vor face în clinici medicale, laboratoare de cercetare, săli de operaţii, precum şi la camerele de gardă.

Programul a început din data de 1 mai, anul acesta şi va continua până la 31 octombrie 2015, iar până acum, au fost recrutaţi deja 200 de medicinişti, care vor începe stagiul pe 10 iulie. „Practica de vară pentru studenții la Medicină oferă privilegiul contactului direct cu pacientul. Într-o primă etapă, respectiv în anul I, studenții sunt îndrumați de către cadrele didactice în vederea dezvoltării abilității de comunicare cu pacientul, adică învață ABC-ul întocmirii unei anamneze corecte, care reprezintă baza informațională pentru stabilirea unui diagnostic clinic inițial”, a declarat prof. dr. Ioan Lascăr, președintele Colegiului Medicilor București şi şeful Clinicii de Chirurgie Plastică - Microchirurgie reconstructivă - Spitalul Clinic de Urgență București.

În același timp, studenții din anul al II-lea iau contact direct cu modalitățile de îngrijire a pacienților cu profil chirurgie plastică - pregătirile preoperatorii și îngrijirile postoperatorii. Studenții din anii III-IV sunt implicați în activitățile concrete ce vizează îngrijirile specifice specialității chirurgie plastică pentru regiunea cranio-facială, mai spune Lascăr. Studenţii din anii avansați vor avea acces chiar şi în sala de operații pentru a asista la desfășurarea intervențiilor de diferite grade de complexitate.

Proiectul POSDRU/161/2.1/G/ 135696 „PRESMED - PRactică Europeană pentru Studenții la MEDicină ” este derulat de Asociația ”Centrul Român de Inițiative” (CRI), Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”(UMF) București şi deservește scopul final al Axei Prioritare 2, respectiv creșterea ocupabilității persoanelor aflate în perioada de educație și formare profesională inițială.  

Ne puteți urmări și pe Google News