O veste pe care Dan Voiculescu o așteaptă cu înfrigurare
- Magda Spiridon
- 8 ianuarie 2017, 17:08
Judecătorii de la Tribunalul București se vor pronunța, marți, 10 ianuarie, pe cererea de liberare condiționată a lui Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA
Reamintim că, pe 13 decembrie, în primă instanță, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea omului de afaceri, motivând că acesta a profitat de carenţele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere. Instanța a stabilit ca el să mai poată depune o nouă cerere în septembrie 2017, însă decizia instanţei a fost contestată la Tribunalul Bucureşti. Cererea a fost discutată vineri, iar magistrații se vor pronunța marți, 10 ianuarie.
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au susținut că el ar fi câştigat 60 de zile pentru două studii la care a lucrat patru ore. Mai mult, Voiculescu nu ar fi avut tabel de pontaj pentru patru din cele 11 lucrări scrise în penitenciar, susţin magistraţii.
"Lucrările realizate de către petent în perioada detenţiei nu sunt de natură a dovedi că acesta s-a îndreptat şi poate executa restul pedepsei în stare de libertate. În realitate, petentul nu a făcut decât să profite de carenţele legislaţiei din domeniu pentru a putea obţine cât mai uşor zile câştig, urmând astfel a fi liberat mai repede. Printre aceste lacune ale legislaţiei, pe care petentul le-a exploatat cu nonşalanţă, se numără lipsa unei modalităţi concrete de control a activităţii pe care persoanele condamnate le desfăşoară în timpul programului de lucru, lipsa unei verificări efective a conţinutului lucrării, acordarea aceluiaşi număr de zile câştig indiferent de tipul de lucrare realizată (judecătorul cauzei reaminteşte că petentul a obţinut 60 de zile câştig pentru 2 studii la care a lucrat, potrivit tabelului de pontaj, în total 4 ore), lipsa unor criterii legale care să permită comisiei de liberare condiţionată să verifice modalitatea de întocmire a lucrării şi să refuze acordarea zilelor câştig", se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 5.
Ân prezent, Dan Voiculescu se află în Penitenciarul Rahova, unde își ispășește pedeapsa de 10 ani, primită în august 2014, în dosarul în care a fost judecat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).