Noi viziuni arhitecturale pentru spaţiile medicale

Noi viziuni arhitecturale pentru spaţiile medicale

Peste 200 de medici şi arhitecţi se vor reuni pe 22 octombrie în cadrul unui proiect de comunicare interprofesională intitulat „Building Health Bucharest International Forum”, ce are ca temă calitatea spaţiului medical românesc.

Proiectul este realizat sub egida Colegiului Medicilor din România şi a Ordinului Arhitecţilor din România şi este rezultatul parteneriatului strategic încheiat recent între cele două organizaţii profesionale, informează www.agerpres.ro.

”Suntem bucuroşi de încheierea acestui parteneriat, având ca principal obiectiv comun promovarea valorilor şi a modelelor profesionale, a leadership-ului profesional şi a exemplelor de bună practică din mediul profesional românesc, a rolului profesiilor în construcţia unei societăţi sănătoase şi a calităţii spaţiului medical românesc. Atât medicii, cât şi arhitecţii exercită o profesie liberală; noi, medicii, ne dorim ca activitatea şi dezvoltarea noastră profesională să se desfăşoare într-un spaţiu adecvat tehnic şi arhitectonic şi avem convingerea că putem contribui la aceasta prin parteneriatul pe care l-am încheiat cu Ordinul Arhitecţilor din România”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean. La rândul său, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, arh. Şerban Ţigănaş, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte parteneriatul încheiat pentru organizarea evenimentului. ”Întâlnirea celor care realizează actul medical cu cei care pot configura spaţiile pentru acesta, dar şi pentru recuperarea şi tratamentul pacienţilor îşi propune să conducă la iniţiative care să vizeze catalizarea voinţei politice, pe de o parte, şi a standardului ridicat pentru practicile din domeniul asigurării, reabilitării şi generării de spaţii pentru sănătate”, a afirmat arh. Şerban Ţigănaş.