Fostul premier și președinte al PSD – l-am numit pe Adrian Năstase – analizează, pe blog, atât recentele disensiuni din principalul partid de guvernământ, cât și nominalizarea noului premier, Viorica Dăncilă. Năstase susține că, pe fundalul tensiunilor Dragnea-Tudose, ”prietenii” PSD și-ar fi dorit apariția unui nou UNPR, care ar fi complicat teribil actualul context politic. De asemenea, ex-premierul nu se sfiește să susțină că ”sistemul de conducere colegială” – propus de Niculae Bădălău și de contestatarii lui Liviu Dragnea, de-a lungul săptămânii trecute – reprezintă o reală oportunitate pentru PSD. De asemenea, spre deosebire de Dragnea, Năstase consideră că viitorul Executiv ar trebui alcătuit doar cu 20-22 membri (cu tot cu miniștrii fără portofoliu și miniștri-delegați). Ex-premierul consideră că viitorul prezidențiabil al PSD nu trebuie să fie și președintele partidului și – deosebit de interesant! – îi îndeamnă pe Dragnea, Tăriceanu și Dăncilă ca, pe viitor, ar trebui să se întâlnească periodic cu președintele Klaus Iohannis, pentru a se ajunge la ”o bază consensuală”. Nu în ultimul rând, Adrian Năstase consideră că Mihai Tudose ar fi trebuit să își amâne demisia cu o zi, pentru a fi prezent, cu drepturi depline, în cadrul vizitei istorice pe care premierul Japoniei a efectuat-o în România, fără a putea purta discuții cu omologul său român. EVZ vă prezintă declarațiile lui Adrian Năsatase.

”Prietenii” PSD doreau apariția unui nou UNPR

”Pentru că sunt cel care, alături de alți colegi, am realizat trecerea de la PDSR la PSD,  și unificarea social-democrației românești, in 2001, consider că am nu doar dreptul moral, ci chiar obligația de a-mi spune public  opiniile și de a face unele evaluări, in anumite momente importante. Ceea ce si fac… „Prietenii” vicleni ai PSD, care se așteptau ca luptele din Comitetul Executiv să fie atât de intense încât să apară un nou UNPR, au de ce să fie furioși, deoarece partidul a rămas unit, chiar dacă unii au pierdut și alții au câștigat. Menținerea unității PSD si a grupului său parlamentar este o veste foarte bună, deoarece planul de guvernare, prezentat in campania electorala,  poate fi pus în aplicare.

Noul premier și ”statul paralel”

Prin soluția Comitetului Executiv de desemnare a candidatului la poziția de prim-ministru, liderii partidului au înțeles că este nevoie de o mai mare convergență de viziuni între conducerea PSD și cea a Guvernului și, mai ales, să fie eliminate orice suspiciuni (nu știu cât de reale, dar aceasta este o altă problemă!) privind relațiile dintre șeful guvernului și ceea ce partidul denumea printr-o rezoluție a fi „statul paralel”.

”Iohannis avea interesul să rămână în umbră”

Desigur, așteptarea tuturor este ca disputa legată de guvernul Tudose să fie ultima de acest fel până la alegerile parlamentare din 2020, iar noul guvern să nu fie supus unor noi șocuri politice. Trebuie remarcată și prezența unei absențe: președintele Iohannis nu a mai intervenit public în conflictul politic. Desigur, avea tot interesul să rămână in umbra însă faptul că nu și-a asumat rolul de președinte-jucător pe model băsescian este în sine un fapt îmbucurător.

Tudose ar fi trebuit să-și amâne demisia cu o zi!

Si poate că ar fi fost bine ca Mihai Tudose să-și fi amânat cu o zi depunerea demisiei, astfel încât premierul Japoniei să aibă un interlocutor la guvern, nu să facă turism fortuit prin București. Mă bucur insa că Mihai Tudose a înțeles într-un final gravitatea declarației despre ”spânzurarea” celor care doresc autonomia teritorială și a retractat afirmația. Apărarea României se face cu abilitate și inteligență, nu cu afirmații-bumerang.

Năstase vrea un Guvern cu 20-22 membri

Un nou guvern poate fi și o oportunitate pentru o nouă structură a executivului. Nu sunt adeptul – pentru România – a  unor guverne cu 15-16 ministere, nici a uneia cu 28-30 miniștri. Cred ca pentru România ar fi potrivit un cabinet cu 20-22 membri (cu tot cu miniștrii fără portofoliu și miniștri-delegați). Dacă liderii politici vor analiza fluxul de decizie guvernamentală vor putea găsi cu ușurință soluțiile optimale.

Susține ”sistemul de conducere colegială”!

Cu referire la PSD, au apărut câteva idei care pot fi transformate în reale oportunități pentru partid: revenirea la sistemul de conducere colegială, inclusiv prin ședințe săptămânale ale Biroului Permanent Național; nevoia de dialog între conducerea partidului, grupurile parlamentare și organizațiile locale, având drept rezultat întărirea coeziunii interne; reîmprospătarea resurselor umane ale partidului, un rol esențial revenind aici Departamentelor PSD; reluarea dezbaterilor ideologice, Institutul Social Democrat putând fi revitalizat după anii de letargie; social-democratizarea bazei partidului prin organizarea de  cursuri de pregătire, ș.a.

Președintele PSD nu trebuie să fie și candidatul pentru Cotroceni

PSD-ul a urmat logica potrivit căreia președintele partidului este automat și candidatul la prezidențiale. Așa s-a întâmplat cu mine, cu Mircea Geoană și cu Victor Ponta. Organizațional, decizia era corectă, politic nu mai sunt sigur. Cred că putem învăța din exemplul Poloniei, unde președintele în funcție, Andrzej Duda, deși nu a fost președinte al partidului Dreptate și Justiție, l-a învins pe președintele în funcție în acel moment, Bronisław Komorowski. Așa cum dl. Duda a ajuns președinte al Poloniei la 43 de ani, nu văd de ce PSD nu ar alege un candidat cu potențial dintre liderii de partid de 40-50 de ani (bărbat sau femeie), care să câștige alegerile prezidențiale.

Profilul prezidențiabilului

PSD trebuie să se gândească la acel candidat care poate aduna cel puțin 700 000-1 milion de voturi în plus față de ce obține în primul tur din bazinul electoral al partidului. Chinezii spun adesea „Nu contează ce culoare au ochii pisicii, important este ca ea să prindă șoareci!” S-ar putea insa ca unii sa se gandeasca sa nu-i strice al doilea mandat al lui Johannis… Daca nu este asa, atunci trebuie deja antamata strategia pentru ciclurile electorale din 2019 si 2020.

Chimia personală Dragnea-Dăncilă

 Am spus de multe ori că nu există un „manual de prim-ministru” și că fiecare titular urmează propriul traseu, mai bun sau mai rău. Crizele guvernelor Grindeanu și Tudose ne-au arătat că în miezul tensiunilor s-a aflat relația dintre șeful guvernului și președintele PSD. Acum, există premisele unei mai mari convergențe de viziuni – pe baza unei mai bune chimii personale –  însă trebuie înțeles că autoritatea Primului-Ministru este esențială în raport cu administrația de stat și în plan internațional.

Reguli interne pentru colaborarea președinte PSD-premier

Un prim-ministru care nu poate lua decizii este la fel de periculos ca unul care ia decizii fără să se consulte cu cei care-i asigură sprijinul parlamentar. Guvernul este un instrument prin care politicile dorite de coaliția de guvernământ sunt puse în practică. De aceea, dacă instrumentul este învechit și blocat el nu poate produce rezultate. Din experiența mea, cred că ar trebui stabilite câteva reguli: premierul și conducerea PSD se întâlnesc periodic (normal ar fi săptămânal) și discută ce au de făcut la guvern și în parlament; miniștrii sunt stabiliți prin votul Comitetului Executiv (implicit remanierile), dar Primul-Ministru are un drept de veto motivat.

Dragnea, Tăriceanu și Dăncilă ar trebui să se întâlnească periodic cu Iohannis!

As adauga faptul ca, periodic, presedintele Romaniei, premierul si presedintii celor doua camere ar trebui sa se intalneasca pentru a discuta teme majore legate de securitatea tarii, de politica externa sau de unele chestiuni legislative (...) Primul-Ministru – care ar trebui sa-si creeze un puternic cabinet diplomatic (din motive pe care nu trebuie sa le mai detaliez) – ar trebui să cultive un dialog cu Președintele Romaniei iar deciziile politice majore ar trebui stabilite, pe cât posibil, pe o bază consensuală. Aceasta nu înseamnă ca Primul-Ministru să încheie un pact de coabitare oneros cu Președintele, dimpotrivă, el trebuie să asigure o colaborare loială între instituții, mai ales că urmează ca, în prima parte a anului 2019, România să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. (...) Sper ca, de data asta, sa existe intelepciunea de a face ca lucrurile sa mearga bine…