Eu m-am făcut om mare prin operă, spune Vasile Pop Negreșteanu, cel care se zbenguie printre simboluri și astăzi. Parte dintre lucrările smulse din sufletul lui heruvinic de oșean s-au pierdut, furat ori distrus… El pune pe seama ghinionului năpasta pogorâtă, nedrept, din ceriul serin. Face artă monumentală, încearcă să ducă până la capăt schițele din studenție, își construiește soclurile ideale… Deși l-a imortalizat pe Ceaușescu și a câștigat bani mulți, afirmă, fără ipocrizie, că arta pentru artă nu a existat niciodată, iar mulți dintre cei care se băteau atunci cu pumnii în piept s-au dat, acum, pe după clop!

- EVZ: Cum a fost în vremea lui Ceaușescu?

- Vasile Pop Negreș teanu: Arta mea, așa zisă oficială, începe cu anul 1984. Cei de la Uniunea Generală a Sindicatelor din România (n.r. – UGSR) au fost primii care m-au căutat. Făcusem un tablou mare, de doi metri jumătate, pe doi, cu Mihai Viteazu. Portret, detalii! Așa era la fiecare sfârșit de an, se făceau achiziții, dar ăsta, fiind enorm, rămăsese pe holul clădirii unde se adunau lucrările. Pe cele mici mi le dusese cineva, că eu nu veneam la București, decât undeva după șase ianuarie și fuseseră, deja, luate. Cei de la UGSR mă curtau de prin 1982, să-mi comande portrete, dar abia atunci, după ce am intrat în Uniunea Artiștilor Plastici, au reușit să dea de mine! Tot cotrobăind prin țară, aveam adrese diferite și nu prea mergeam pe la uniune. Mi-a zis secretara: de când vă caută! Așa că, prima comandă din mai 1984, a fost ceva cu insurecția armată de la 23 August. Trebuia să-i adaug pe Ceaușescu și pe Ceaușeasca, tineri, amplasați în centrul tabloului. Mi-au adus niște poze, m-am dus și eu la Muzeul de Istorie, dar nu știam pe atunci cum erau falsificate documentele cu chipurile. De aici, și păcăleala cu adăugatul. Oricum, importantă a fost compo zi ția... După prima comandă, începând de prin ,85, au curs întruna... Și de la Consiliul Culturii... Erau plătite foarte bine, în jurul a 30.000 de lei. Gândiți-vă, o Dacie costa 50.000 de lei. Pe mine, oricum, mă executa Uniunea și nu știu nici acum de ce. Ei fixau prețul. Artistul cerea o sumă, dar la mine se înjumătățea. Spre exemplu, eu ceream 40.000 de lei, ei spuneau 20.000 de lei.

- Vă reproșați ceva?

- E foarte important să-ți asumi comanda, indiferent de ce natură este! Am fost corect cu mine și vocația mea! Sunt responsabil pentru tot ceea ce am creat în viața asta!

- Cum era cu expoziția de la Dalles?

- Chiar nu am zis nimănui despre chestia asta până acum... Era vorba despre o expoziție cu lucrări de dimensiuni foarte mari. Urma să se verniseze în 1992 și pe la mijlocul lui ‘89 mi-am dat demisia de la serviciu. Chit că erau cu Ceaușescu, băgasem numai șopârle pe acolo, verzi, albastre, tricolore...Compoziții cu bancuri de pe la noi...Oamenii la cozi, apropo de realismul socialist! Titlul era RRR! Vă mai amintiți? Recuperare, Reciclare, Refolosire. Unii m-au întrebat dacă am curajul ăsta. Le-am răspuns că sunt sigur că pușcăriile din vremea aia nu se inventaseră special pentru mine. Îl făcusem pe Ceaușescu cu sceptru, iar pe mine cu un mănunchi de pensule! Față în față! Ghinionul meu este că persoanele care le-au achiziționat ori au murit, ori și-au pierdut urma! Am credința, însă, că la un moment dat, vor apărea în spațiu public.

FOTO: În atelierul pictorului Vasile Pop Negreșteanu FOTO: MARIUS VLAD 

Mi-au dărâmat mozaicul de la Slatina

„Am făcut o lucrare impresionantă la Slatina. Un mozaic de 300 de metri pătrați. L-au dărâmat după ,90. Era din marmură colorată. Imaginasem tot județul Olt și, bineînțeles, cuplul prezidențial în centru. L-au dărâmat, să fie sănătoși. Sunt neamuri proaste pentru mine, puteau eventual să decupeze siluetele alea și să păstreze restul. Pentru că erau niște detalii superbe, călușarii... mi-a luat enorm să fac coloristica respectivă!”, a spus Negreșteanu