INFRACTORI DE SEAMĂ în oraşul lui Iohannis. Ciungu, Ştrampănu şi Kevin, TRAFICANŢI care au împânzit Sibiul cu COCAINĂ
- Petrisor Cana
- 24 mai 2017, 07:53
Printre cei mai căutaţi infractori din Sibiu, oraşul de baştină al lui Klaus Iohannis, preşedintele României, se numără opt traficanţi de droguri reţinuţi de DIICOT. Originari din oraşul sibian Cisnădie, o parte dintre tinerii care se ocupau cu vânzarea de cocaină lângă Podul Minciunilor erau cunoscuţi, mai ales, după porecle: Ciungu, Kevin, Ştrampănu, Gheţi, Cuchi sau Miki. Erau cei mai “curtaţi” dealeri pentru că ofereau, ca în Occident, şi “praf” pentru prizat.
Infractori pentru DIICOT, dar cetăţeni de vază în oraşul de baştină al lui Klaus Iohannis, aşa erau consideraţi opt traficanţi de droguri şi apropiaţii lor din Sibiu. Florin Iancu Barbu zis „Kevin”, Adrian Tănăsie zis „Ştrampănu”, Georg Andreas Adami zis „Gheţi”, Iulian Ovidiu Diaconu, zis „Ciungu” şi Jurgen Valentin Sander au fost reţinuţi de polițiștii de combatere a criminalității organizate din Alba Iulia și Hunedoara și ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în urma unei acţiuni coordonate de un procuror DIICOT – Sibiu, care a decis încătuşarea lor pntru 24 de ore. În cadrul operaţiunii din municipiul în care se află Podul Minciunilor, au mai fost prinşi şi sunt cercetaţi Michael Paul Munteanu zis ”Miki”, Adrian Chiru şi Raul Ioan Ionuş zis ”Cuchi. Toţi sunt acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Concret, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sibiu au stabilit că, începând cu anul 2016, membrii grupării conduse de Ciungu, Ştrampănu şi Kevin au pus bazele unui grup infracţional organizat care s-a ocupat, pe raza muncipiului Sibiu, în mod coordonat activităţi pe linia traficului de droguri şi efectuării de operaţiuni cu substanţe psihoactive, grupare pe care membrii acesteia au căutat să o extindă teritorial, atât din perspectiva surselor de aprovizionare (deopotrivă interne şi externe), cât şi prin prisma modalităţilor de distribuţie.
În fapt, precizează DIICOT, cei opt membri ai grupării au comercializat cannabis la preţul de 80de lei/gram şi substanţe cu efect psihoactiv pentru prizat (cu efecte asemănătoare cocainei) la preţul de 120-130 lei/gram, pe raza municipiului Sibiu şi a localităţii Cisnădie, de unde provin majoritatea membrilor grupării.
Ciungu, Kevin, Ştrampănu, Gheţi, Cuchi sau Miki au acţionat precaut, comercializând drogurile şi substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive numai către persoane de încredere şi după stabilirea în prealabil a locaţiilor unde urma a se realiza tranzacţia. De asemenea, contactele telefonice se purtau numai prin intermediul unor persoane cunoscute, aflate în cercul de apropiaţi ai traficanţilor, aceştia refuzând orice contact direct cu cumpărătorii pe care îi întâlneau pentru prima dată.
Ce nu ştiau ei, însă, este că erau, déjà, luaţi în vizor de ofiţerii de la Direcţia de Operaţiuni Speciale (DOS) a Inspectoratului General al Poliţei Române (IGPR).
La capătul unei investigaţii a poliţiştilor DOS, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sibiu au efectuat, luni, 11 percheziţii la imobilele folosite de către traficanţi. Omnenii legii au descoperit pachete şi cutii cu substanţe vegetală suspecte, cutii cu substanţe pulverulente, fragmente vegetale porţionate, comprimate, cântare electronice cu urme de fragmente vegetale, ambalaje destinate porţionării şi vânzării drogurilor, 21 telefoane mobile, laptop-uri, tablete, precum şi 25 de cartuşe de calibrul 9 mm.
Florin Iancu Barbu zis „Kevin”, Adrian Tănăsie zis „Ştrampănu”, Georg Andreas Adami zis „Gheţi”, Iulian Ovidiu Diaconu, zis „Ciungu” şi Jurgen Valentin Sander au fost prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Totodată, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă în lipsă a lui Michael Paul Munteanu zis ”Miki”, a lui Adrian Chiru şi a lui Raul Ioan Ionuş, zis ”Cuchi, pentru o perioadă de 30 de zile.