Invitatii EVZ
Imaginarul plin de himere și grifoni din paginile României literare. DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI
Credincios principiului că vara ne e lăsată ca să citim cărți minunate, mă pregăteam să scriu o cronică despre romanul Camanchaca, de Diego Zúñiga, când ceva neobișnuit mi-a schimbat planurile.
Întâlnisem în acest roman un cuvânt spaniol pe care nu-l știam, empampado, adică un om înghițit de pampas. Se spune așa despre oamenii care dispar în nesfârșitele câmpii sud-americane și despre care nu se mai aude nimic niciodată.
Chestiunea care mi-a reținut atenția săptămâna trecută a fost un articol publicat în Cațavencii, din care am aflat despre Radu Demetriade „un absolvent de Litere“, „emigrat la începutul anilor ’90 în Argentina“, dar care de fapt n-ar exista, ci ar fi doar un profil pe web. Acest Radu Demetriade ar fi descoperit în subteranele vieții literare argentiniene un scriitor de origine română care și-ar fi semnat opera cu pseudonimul Antonio Rodriguez de la Muerte. Însetată de materiale (oare o fi la dânșii penurie de texte?), redacția României literare a dedicat o pagină întreagă lui de la Muerte, prezentându-l cu mare pompă, specialitatea casei. Așadar, România literară a publicat un autor care nu există (Demetriade) despre un alt autor care nu există (de la Muerte).
Suntem astfel contemporanii și martorii unei farse hilare, similară celei în care galeria Stelei a ridicat cartoane alb-roșii pentru a scrie Doar Dinamo București, similară pățaniei lui Camil Petrescu, care s-a prezentat entuziast la Legația italiană ca să-și ridice o decorație cu a cărei decernare italienii nu erau la curent.
În trecut au mai fost episoade în care România literară a publicat fake news, de pildă atunci când au publicat un text atribuit lui Gabriel García Márquez, scris atunci când iubitul prozator a fost diagnosticat cu cancer limfatic. Textul includea fraze de genul: „Doamne, dacă eu aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca soarele să-l topească.” Atunci când a fost întrebat despre acest text, G. García Márquez a răspuns într-un interviu că l-a deranjat că farsa cu pricina se baza pe un text de prost gust.
Se știa demult în întreaga lume că fusese o farsă, dar pentru redacția României literare era material proaspăt, oamenii nu erau la curent și astfel textul a apărut. Vai! În nr. 20/2011, România literară scria despre Maurice Nadeau că „a publicat cărţi şi articole până în ultimii ani de viaţă“, lăsând impresia că omul ar fi decedat.
Destinul lui Maurice Nadeau, ca toate destinele noastre, în general, nu ținea seama de România literară: s-a stins pe 16 iunie 2013, la nobila etate de 102 ani. Ce revistuță curioasă se ițește în București! Oare în paginile ei vor începe în curând să surfaseze, după acest imaginar Radu Demetriade, și unii dintre empampados, dintre cei rătăciți în imensitatea neiertătoare a câmpiilor sud-americane?
Recomandările noastre
