Cu tradiție în practicarea naționalismului izolaționist, Ceaușescu fiind purtător de stindard, noi românii n-am reușit nici până azi să ne câștigăm libertatea mult dorită, lasă să se înțeleagă analistul Ilie Șerbănescu, în interviul acordat Evenimentului zilei. Ne mulțumim să fim cetățeni europeni de mâna a doua - explică fostul ministru al Reformei în cabinetul Ciorbea -, iar la cel mai înalt palier al societății domină „supușenia lingușitoare” în fața proprietarilor străini ai țării. Publicăm, în ediția de astăzi, prima parte a discuției.

Ileana Ilie Ungureanu: Ați fost mai bine de 20 de ani jurnalist la revista „Lumea”, ce a însemnat cenzura în presă în timpul comunismului și ce moșteniri a lăsat această practică în redacțiile de azi?

Ilie Șerbănescu: Să nu aveți impresia că cenzura era făcută de niște imbecili. Era un fel de concurs între ei și noi, cei care scriam, în ideea cum să-i depășești ca să nu poată să-ți reproșeze nimic, dar tu să spui totuși adevărul. Eu mă ocupam de economia mondială, nu-mi era greu, dar în jurnalistica internă tăvălugul cenzurii era puternic. Era foarte greu să spui, de pildă, că nu există brânză. Totuși, cea mai importantă cenzură era autocenzura. Știa fiecare ce și cât poate să spună.

- Autocenzura prezentă în presă înainte de 1989 este vizibilă și după căderea regimului comunist la jurnaliștii care au rămas în presă?

- Acum sunt grupuri de presiune care îți dictează ce să scrii. Și unii se înregimentează în această chestiune, iar alții nu o fac. Și dacă nu o fac, încet, dar sigur, dispar din meseria asta, care are totuși și niște repere morale.

- Fie că vorbim despre programul de la televizor de două ore, fie de circulația alternativă a mașinilor în zilele de duminică ș.a.m.d., românii au fost supuși unor constrângeri pe care locuitorii din alte state comuniste nu le-au avut. Ce tabuuri existau?

- În epocă, chiar cuvântul „cenzură” nu putea fi rostit public cu referire la sistemul comunist. Nici de Ceaușescu nu puteai să vorbești, nu puteai să spui nici că în capitalism e bine, deși asta se putea deduce din ce scriai. Acum e libertate de expresie, dar e și extraordinar de multă demagogie. - Discutați în redacție despre căderea dictatorului Ceaușescu? - De discutat se discuta, dar dacă erau discuții în trei era complicată treaba pentru că tuturor le era teamă că unul va pârî.

- Piața Revoluției din București rămâne locul unde, acum 27 de ani, în ziua de 22 decembrie, s-a scris istorie. Sute de mii de oameni au ieșit în stradă ca să dărâme regimul comunist și au trăit pe viu fuga soților Ceaușescu. Mulți au plătit însă cu viața dorința de libertate. Revoluția unde v-a prins?

- Printre cei care au fost în celebrul Studio 4 al TVR, din care s-a anunțat că regimul Ceaușescu a căzut. Inițial eram puțini, apoi au venit buluc mulți revoluționari. Nu mi-a plăcut ce a fost acolo, m-am dus acasă și n-am mai revenit. Și până acum, că m-ați întrebat dvs., nu am vorbit despre acest lucru. Am realizat repede că Revoluția a fost o foarte bine organizată lovitură de stat. Că s-au ocupat de asta sovieticii a fost aprobat chiar de echipa care a venit. Ion Iliescu aproape că s-a lăudat cu telefonul pe care l-a dat lui Mihail Gorbaciov.

- Securitatea știa din vara lui 1989 că se pregătește ceva.

- Securitatea a știut, se pare că a și informat, dar Ceaușescu fie n-a dat crezare, fie a mers ca un bărbat la verdictul final. El știa că soarta îi fusese pecetluită de la prietenul lui Yasser Arafat. I s-a spus cu vreun an înainte de a se petrece faptele că nu apucă sfârșitul anului. Acest gen de organizare nu putea fi făcută decât de Securitate sau de o forță externă, cu știrea și concursul Securității. Dacă se implica și Securitatea era măcel aici. Pe ce au mizat sovieticii aici, nu s-a întâmplat. A ieșit la suprafață că era stabilit ca Uniunea Sovietică să intre în țară cu armata, ca să desăvârșească scopul, adică înlăturarea lui Ceaușescu. Doar că nu a existat nicio opoziție față de acest lucru, pentru că cei care puteau opune opoziție erau cei din Securitate, iar ei au refuzat să ne omorân între noi.

- Și-au câștigat românii libertatea mult dorită după Revoluție?

- Ce libertate? Poate am crezut cu toții asta. Știam cum funcționează economia mondială, capitalistă, și după '89 am considerat că sunt mai pregătit decât alții să vorbesc despre ce are de făcut România, m-am ocupat de reforme, am preluat și eu toate aburelile astea cu care am fost afumați pur și simplu, dar când mi-am dat seama ce se întâmplă...

- Și când v-ați da seama ce se întâmplă?

- Nu mi-am putut da seama decât în ultimii 10 ani. Am văzut pe pielea țării mele ceea ce scrisesem despre pielea altora timp de 20 de ani.

„O tragedie este prezentată oficial ca o contribuție la finanțarea balanței de plăți și la dezvoltarea țării”

- Cu un asemenea background despre economiile capitaliste, care credeți că a fost principala greșeală a lui Ceaușescu?

- Că s-a considerat unic și invincibil. El era un om inteligent, foarte abil, dar nu era prea educat. A făcut din această țară ce a vrut el, avea capacitatea asta. A vrut să facă Transfăgărășanul, l-a făcut, la fel și cu Casa Poporului. Dacă ar fi vrut să facă autostrăzi, le-ar fi făcut, dar genul de societate pe care și-o închipuia el era o societate izolaționistă. Nu avea nevoie de comunicare, el avea nevoie de izolarea oamenilor în niște construcții în care a excelat și cred că și acum 70% din populația orașelor locuiește în ele. Pentru el n-avea nicio importanță, după cum vedem că nu are nici pentru istorie, că nu era brânză. Acum oamenii au brânză.

- Dar nu mai au ce?

- E foarte importantă continuarea. Dacă te bucuri că acum avem brânză și că poți pleca și în Franța fără probleme, atunci am cucerit tot. Dacă însă continuarea este că nu mai avem economie națională, decizie națională și identitate națională, atunci pe toate astea le trecem la pasiv. Văd că bilanțurile care se fac astăzi, inclusiv cel cu privire la participarea României la Uniunea Europeană, au doar activ și nimic la pasiv. UE a luat tot României, de la ultimile resurse, la ultimele decizii, chiar și oamenii i-a luat. Avem peste 3,4 milioane de români plecați la muncă în străinătate.

- Dar nu i-a dat nimeni afară din țară. Migrația este o reacție la situația economică din țară pe de o parte și la avantajele pe care migrarea într-o altă țară dezvoltată le poate oferi.

- Aveți dreptate, dar cei care aveau aspirații nu știu dacă și le realizează acum, ducându-se în străinătate. În comunism, statul dicta legea pentru că el era proprietar. În capitalism, stăpânii sunt cei care au proprietatea. Românii nu mai au proprietate asupra activelor din țara lor.

- Statul, dacă ține la cetățenii lui, face legi pe care sunt obligați și proprietarii să le respecte.

- E un semn de întrebare dacă ține statul la cetățeni sau nu. Că dacă ar ține, n-ar avea această bejenie și nu ar avea impertinența să considere un lucru pozitiv remiterile către țară de la românii care se duc și spală vase în străinătate. O tragedie este prezentată oficial ca o contribuție la finanțarea balanței de plăți și la dezvoltarea României. Cu sumele care ajung în România nu se fac cine știe ce investiții și afaceri în țară, ci în mare parte se duc pe consum în hipermarketurile străine. Adică sunt cheltuiți aici tot în profitul celor de acolo. România nu trage niciun folos. E jalnic. Dar este capitalismul în acțiune. Cel mai tulburător lucru este că dacă se pune la vot UE sau nu știu ce, se votează cu UE. Cu toate că UE a luat României tot.

- Adică ar fi fost mai bine să nu fi intrat în UE?

- Nu spun asta, nu se pune problema așa. Nici ăilalți nu vor să iasă din UE, dar încearcă să-și dobândească un statut. Vreți aderarea, dați economia! – cam așa s-au desfășurat negocierile în cazul nostru, și România a intrat în UE fără economie. Păi dacă nu ai economie cum să beneficiezi de marele avantaj pe care îl oferă UE cu cei 500 de milioane de consumatori. Noi, ca țară, nu am progresat. Poate doar oamenii, individual, că pot să circule în lumea largă.

Carte de vizită

Ilie Șerbănescu (75 de ani) analist 

A absolvit Academia de Studii Economice din București. Este doctor în economie (1978) și a fost ministru al Reformei în cabinetul Ciorbea remaniat (5 dec. 1997-17 apr. 1998). Este autor al volumelor „Corporațiile transnaționale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), „România, o colonie la marginea Europei” (2016), dar a scris și sute de articole și studii asupra reformei postdecembriste din România.

​„Datoria externă a României nu este a românilor”​

- Datoria externă a României a crescut cu 1,88 miliarde euro în primele cinci luni, la 94,25 miliarde euro, nivel maxim din decembrie 2014. Cum comentați?

- Datoria externă este unul din exemplele cele mai teribile asupra stării în care se găsește România. În primul rând trebuie să spunem că datoria externă a României nu este a românilor, lucru care nu e acceptat în general, dar asta e realitatea. Singurul român din datoria asta de peste 94 de miliarde e statul român, și anume cu vreo 30 de miliarde. Ați auzit dvs. de vreun român ca dvs, persoană fizică, sau chiar firmă autohtonă, care să se împrumute în străinătate? Românii –persoane fizice sau juridice – nu au datorii externe. 

- Într-adevăr, subsidiarele multinaționalelor de aici își finanțează activitatea cu credite de la companiile- mamă din Occident.

- Dar de ce fac asta? Pentru că acolo e mult mai ieftin. Aici e scump. De trei ani de zile există dobânzi aproape negative la depozite și creditele pe care aceste bănci din România – toate străine – le dau sunt tot cu 8-10% dobândă. De unde această diferență? Jumătate din dobândă e din cel mai inimaginabil abuz, care se numește risc de țară. Păi poate să fie și 100% riscul de țară, dar dacă îmi dai creditul din străinătate. Nu poți să vii și să percepi penalizări, când mă împrumuți de aici, din România. Și Banca Națională tolerează acest lucru. Vine acum, chipurile, premierul Tudose să se ia de Isărescu, că știe că oamenii sunt sensibili la treaba asta. Păi cât e ROBOR-ul dintr-un credit? Un 10-15%. Când era ROBOR-ul aproape zero de ce nu s-a luat nimeni de Mugur Isărescu. Tudose e un diversionist. Și smecher ca la Brăila’n port. Una spune și alta face. 

- În ultima vreme numai zile proaste pentru moneda națională. Leul a doborât record negativ după record negativ și a ajuns la cea mai slabă valoare din istorie. Vom asista la o depreciere și mai gravă a leului?

- Nu, pentru că BNR este cel mai mare jucător de pe piața valutară din România și are interes ca leul să nu se deprecieze. De ce? Pentru că onor capitalul străin are toate încasările și își face toate socotelile în euro nu în lei și atunci, atâta timp cât are încasările în lei, trebuie să nu valoreze mai puțin în euro. N-ați observat că în criza prin care am trecut leul s-a menținut vașnic? Și la școala primară ți se spune că moneda urmează cursul economiei. La noi n-a urmat: economia cădea și leul se menținea.

- Spuneți că BNR-ul folosește moneda națională pentru un interes care nu este al românilor?

- Singurul lucru de care e interesat BNR-ul este ca leul să nu cadă prea mult în raport cu euro. Jumătate din economie aparține capitalului străin, deci Mugur Isărescu nu o să lase niciodată să cadă leul că altfel nu mai e guvernator. Dvs. credeți că e etern guvernator așa, întâmplător? Nu. Se asigură ca aceste câștiguri ale capitalului străin să nu valoreze mai puțin. În general, cursul unei monede este folosit de posesorul monedei – în cazul nostru BNR – pentru a face concurență să facă mai ieftine produsele care pleacă de aici. Noi ne lăudăm acum cu exporturi de 55 de miliarde de euro, față de 8-10 miliarde în trecut, dar știți câte sunt românești? 12 miliarde. Restul sunt făcute de multinaționalele care sunt aici. Îl vedeți pe Isărescu certându-se cu multinaționalele? Pe el nu-l interesează jocul import- export, decât în măsura în care le interesează pe multinaționale.

În partea a doua a interviului acordat EVZ, analistul Ilie Șerbănescu atrage atenția asupra „împărțirii odioase a PIB-ului între muncă și capital (doar 30% muncă și vreo 55% capitalul, adică exact invers decât în țările de prin Occident) și explică și consecințele „revoluției fiscale” a PSD.