GO IOHANNIS! Ăsta ar trebui să fie sloganul actualei campanii electorale. Pentru că adevăratul jucător al ultimelor luni este președintele României. Fără Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș ar redeveni un funcționar cenușiu la Bruxelles (dacă ar avea noroc) preocupat să supraviețuiască bătăliilor de pe culoarele Consiliului, iar Alina Gorghiu, fie o mămică mulțumită de indemnizația pe care o primește de la stat, fie președintele unui partid liberal mulțumit că indiferent cine-l conduce, bun sau prost, nu poate lua mai mult de 25 la sută. Aș îndrăzni să spun că nici Nicușor Dan nu ar fi altceva decât un astigmatism al jocului politic, un matematician rătăcit prin viață, simpatic, dar de nevotat.

Ne obișnuisem cu un Klaus Iohannis care pleca vineri la prânz spre Sibiu, în claxoanele și înjurăturile miilor de șoferi blocați în trafic, imaginile făcând deliciul presei de weekend, un Klaus Iohannis care pleca în concediu la Miami sau pe nu știu ce plajă, fie cu o grămadă de SPP-iști, fie păcălindu-ne ca-n adolescență că se duce până la părinți în Germania, iar el o tăia, după primul colț, spre distracție. Nu mai vorbesc de modul bolovănos în care făcea declarații, de cele mai multe ori la fel de greu de digerat ca un genunchi de porc cu varză și hrean. Mai pot da multe exemple, dar nu are rost! Multe i se pot reproșa lui Klaus Iohannis și cred că inclusiv el a făcut-o, mai ales atunci când a văzut că se duce în cap în toate sondajele de opinie. Ajunsese Președintele României cu cea mai scăzută cotă de încredere după primul an de mandat.

Go Iohannis! Este evidentă transformarea lui Klaus Iohannis. De vreo 3-4 luni pare un cu totul alt om. Politic, dar nu numai. Aleargă ca o zvărlugă prin țară, dă declarații zilnice, uneori și de două-trei ori pe zi, are o părere asupra oricărui subiect și de multe ori chiar reușește să intre pe agenda publică. Nu o face încă într-un mod constant, neavând carisma și talentul de politician al lui Traian Băsescu, iar startul dezastruos de mandat l-a îndepărtat chiar și de modelul Emil Constantinescu, dar face eforturi să învețe.

Să învețe să fie Președinte. Nu-i o idee pe care trebuie să o ignorăm, pentru că din experiența mea de consultant politic care a avut șansa să lucreze în România cu doi prim-miniștri și un președinte, la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria calificarea se face la locul de muncă. Nu există manual care să te învețe cum să acționezi ca prim-ministru sau ca președinte de țară, pentru că toată lumea așteaptă să primească ordine și direcții de la tine. Deciziile tale, bune sau proaste, au impact imediat, în toată țara.

Ion Cristoiu crede că lui Iohannis îi ședea mai bine ca dulap, ca morișcă de vorbe îi stă rău, rău de tot. Mie mi se pare însă că schimbarea este remarcabilă și îi era absolut necesară.

În mod cert, Klaus Iohannis își dorește un al doilea mandat. Unii vor spune că alegerile prezidențiale vor fi taman în 2019, poate că vi se par îndepărtate, dar din punct de vedere politic sunt la o aruncătură de băț. Singura resursă pe care nu o poți cumpăra într-o campanie electorală este TIMPUL. Iar Klaus Iohannis începuse să nu mai aibă timp, mai ales dacă perpetua modelul Președintelui-Călător-Amator-De-Divertisment-Pe-Banii-Statului.

Astfel că, în orice gândire strategică, alegerile parlamentare din 2016 reprezintă debutul campaniei prezidențiale pentru realegerea sa în al doilea mandat. Ca atare, este necesară o victorie, iar prin victorie Klaus Iohannis înțelege nominalizarea lui Dacian Cioloș în funcția de premier, indiferent de rezultatul alegerilor.  Sau aproape indiferent, pentru că un scor de sub 45 la sută pentru combinata PNL-USR îl va face greu de impus. Alternativa, o guvernare PSD-ALDE ar ridica mari semne de întrebare asupra capacității sale de câștigare a alegerilor, cu atât mai mult cu cât în politica românească s-au demontat multe legi nescrise, iar eliminarea politică prin dosare instrumentate de DNA poate funcționa în ambele sensuri.

O victorie în alegerile parlamentare pentru PNL-USR, cu nominalizarea reușită a lui Dacian Cioloș l-ar impune pe Klaus Iohannis ca fiind un candidat cu șanse de câștig la alegerile din 2019. Ceea ce, automat, ar impune respect Sistemului, cum denumește Traian Băsescu conglomeratul compus din servicii de informații, instituții de forță, politicieni, ziariști.  Sistemul care, chiar dacă nu acționează la unison, are la bază instinctul de conservare și știe să caute soluții în viitor pentru probleme prezente. Îmi amintesc de perioada ultimul an de mandat al lui Emil Constantinescu (1999-2000), când la ușa lui Ion Iliescu și Adrian Năstase era coadă de generali, ziariști, politicieni, oameni de afaceri, veniți să-și prezinte omagiile. Sau ultimul an de mandat al lui Traian Băsescu (2014) când Sistemul a început să-l lucreze temeinic, ca o reacție de respingere a modului autoritar în care l-a condus și ca să-i închidă gura, dându-i alte griji. Asta ar fi și soarta lui Klaus Iohannis. Bineînțeles că nu Sistemul votează în locula milioane de români, dar contează al naibii de mult dacă este cu tine sau împotriva ta!

Așa că vrând-nevrând, Klaus Iohannis a ales calea confruntării directe. Din fericire pentru el are în față un PSD condus de Liviu Dragnea, și cu asta am spus tot, un ALDE și PMP ai căror lideri, Tăriceanu și Băsescu, nu mai au ambiții prezidențiale, nici vreo idee de prim-ministru, iar un alt contracandidat nu este vizibil la această oră.

Ca atare Klasu Iohannis pare să aibă câmp liber de manevră. Numai că, din punct de vedere al gândirii strategice, s-a dovedit de numărate ori că evoluția reală a evenimentelor depășește orice model teoretic, iar alegerile lui Klaus Iohannis să se dovedească a fi greșite. Dar până atunci, singura atitudine posibilă rămâne Go Iohannis! Și vom vedea...