Clipe DRAMATICE pentru o LEGENDĂ a fotbalului mondial

Clipe DRAMATICE pentru o LEGENDĂ a fotbalului mondial

Pele (74 de ani), fostul jucător de legendă al Braziliei, a fost internat, astăzi, într-un spital din Sao Paolo, după ce „Perla Neagră” ar fi acuzat dureri abdominale.

Edison Arantes do Nascimento, cunoscut sub pseudonimul de Pele, a revenit la clinica Albert Einstein din Sao Paulo, în care a fost internat şi la data de 12 noiembrie. Atunci, lui Pele i s-au descoperit pietre la rinichi, iar fostul atacant a fost supus unei operaţii pentru îndepărtarea acestora, fiind externat două zile mai târziu. Reprezentanţii spitalului din Sao Paolo au refuzat să facă declaraţii, însă presa braziliană speculează că Pele suferă de o infecţie urinară. Fostul jucător de la Santos a disputat 92 de partide în tricoul Braziliei, reuşind să înscrie de 77 de ori şi a condus naţionala sud-americană spre trei tiluri mondiale (1958,1962 şi 1970). În 1999, Pele a fost declarat „Fotbalistul Secolului” de către Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului.