Introducerea Cardului Național de Sănătate de la 1 februarie este, cu sedilă și căciuliță, începutul unei mult așteptate apocalipse.

În țara unde încă peste jumătate din populație se zbate cu adusul apei de la fântână și drenajul budei din grădină, Organul (căci Casa Națională de Asigurări nu e nici casă și nici nu asigură mare lucru) vrea să facă rivoluție. O schimbare din temelii a felului în care-ți cumperi sănătatea. Nu mai e la plic, e cu cipul la purtător. Nu mai e cu fișă a pacientului, e cu dosar electronic (DES). Pentru trăitorul de rând, multe întrebări se nasc din amurgul gândirii. Cum o să vină baba Floarea cu cardul la cabinet? Cum să mai învârți jumara sărăciei dacă, în afară de registru și hârțoagă, vei avea – mai nou – și o amprentă informatică a muncii? Medicii de familie sunt în flamă că nu e treaba lor să distribuie bicisnicele plastice. Arhiereii Sănătății, la vârf cu onorabilul Astărăstoaie, deplâng limitele de siguranță ale tehnologiei. Comentatori, cu mic cu mare, prezic căderea în neant a inițiativei. Și e greu să nu le dai dreptate când privești colinele Bucovinei în timp ce-ți rupi planetara pe-un drum orășenesc. Ce știe țăranul ce este șofranul?

Frontiera medicinei are nevoie de viză de trecere la cetățean

Adevărul simplu e însă că nu se poate fără. Cu scrâșnet de dinți, cu frecuș de tastă, viitorul medicinei e online, nu offline. Și cine nu știe să facă diferența ar face bine să deschidă un calculator cu acces la Internet. Pentru că, dincolo de metehnele și șubrezenia CNAS, dosarul electronic personalizat al pacientului și prelungirea lui, cardul de sănătate, sunt obligatorii. Obligatorii dacă vrei să termini odată cu internările fictive cu care spitalele și-au rotunjit, în ultimii zeci de ani, veniturile. Obligatorii dacă vrei să limitezi folosirea resurselor de sistem anapoda, și deșănțat, în folosul unora dar mai ales în dauna celorlalți. Obligatorii pentru o analiză corectă a bolilor românului și modului în care ele sunt tratate. Obligatorii dacă dorești să combați turismul medical sau măcar să-l fluidizezi. Frontiera medicinei, spre deosebire de vama de la Nădlac, are nevoie de viză la trecere pentru cetățean. Și cardul de sănătate devine un pașaport de sănătate, de fapt, unul fără de care nu vei putea primi ajutor.

Doar un nou gadget pentru medici

Teoria însă se oprește aici. Iar practica ucide. În practică, peste patru milioane de români muncesc fie la negru fie ca zilieri, nu au statut de asigurat sau și l-au pierdut, sau sunt pe cale să și-l obțină. Nu știm exact ce preconizează Organul. O să fie ca la bancă? O să ai credite? O să ai o cartelă reîncărcabilă? Și-apoi prea puțini discută despre ce stă în spatele cardului respectiv, anume dosarul individual, dar mai ales, spaima-spaimelor, Sistemul Informatic, numit șugubăț SIUI. Unde U vine de la Unic (nu se putea altfel în România), iar I de la Integrat (o păcăleală de 1 februarie, pardon aprilie). SIUI, după ce că a costat o poală de bani, e o abominație care nu face decât să închidă cercul pe pensa de monopol a CNAS privind sănătatea asiguratului. Spre exemplu, dacă cetățeanul X alege să vadă un medic Y care are drept de liberă practică, dar nu e în contract cu Casa, SIUI nu îi dă dreptul medicului de familie să elibereze rețeta la care X are dreptul, cu recomandarea specialistului „liber” de influența CNAS. Asta, pe scurt, se cheamă discriminare și practică neloială.

Mai mult, dacă din varii motive cetățeanul are nevoie de mai multe evaluări în aceeași lună, SIUI îi spune să mai rabde, pentru că și-a făcut norma. Nu există un efect cumulativ, altfel spus dacă nu îți folosești serviciile de sănătate o perioadă și apoi pățești un necaz, tot în același regim intri cu cel care, disciplinat, bate poarta dispensarului lună de lună. Statul nu a prevăzut nici o soluție de încurajare a folosirii sănătății, sau păstrarea ei, cum fac cei care vând CASCO, prin analogie. Cotizația tot aia este, tot obligatorie e, de la vlădică la opincă, procent din cât câștigi. Cardul tău de sănătate nu vine cu nici un avantaj, vor spune doctorii și vor spune bine. Pentru ei, noul gadget e doar o apăsare, o continuare a birocrației care momentan înseamnă și SIUI, și registru, și documente medicale, totul în timp ce consultația a ajuns să dureze, practic, maxim 10 minute.

Și cu rămâne cu confidențialitatea datelor

 

Practic, singurul loc unde cardul și DES sunt utile și vor aduce beneficiu e în spitale. Nici acolo, însă, CNAS nu se lasă. Noile directive ale celor de la centru insistă că numărul internărilor de zi ar trebui înmulțit, în defavoarea internărilor de rutină. Foamea de profit și optimizare de costuri face ca, la fel ca într-un banc cu Radio Erevan, să afli că de fapt după ce tot upgrade-ul de tehnologie s-a făcut, tu – cetățean cinstit și plătitor de taxe – vei primi și mai puțin decât până acum, în contravaloare la cei 500 de Euro pe care-i dă statul pe fundul tău, pe an. Adică vreo 40 de Euro pe lună. Pe care Administrația ți i-a luat cu eleganță, cu dobândă și penalizări cu tot.

Nu în ultimul rând trebuie pusă problema confidențialității datelor. Dacă unele diagnostice sunt anodine, vezi gastrita sau infecția urinară, altele vin cu un risc pentru individ, risc de stigmă socială. Cine va avea acces la DES înafară de medic? Dacă cineva are o boală psihică, este posibil că îi va veni mai greu să aibă privilegiul tăcerii, cât timp asta poate ajunge pe internet sau, mai rău, la un potențial angajator sau pe mâna unei autorități juridice. Unicul, și marele pericol al cardului național de sănătate e că nu are un mecanism de stabilitate, de echilibru și racord. Mult va fi până când se va sparge o dată buba, după care utilitatea lui va fi pusă sub teribilă critică. Dar până atunci, să fie într-un ceas bun! Și dacă se poate să primim floricele și suc la cinema pentru că am fost buni pacienți, rugăm CNAS să se ocupe.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru