Captură spectaculosă a DIICOT Constanța. Cannabis de 35.000 de euro, vândut de două traficante

Captură spectaculosă a DIICOT Constanța. Cannabis de 35.000 de euro, vândut de două traficante

Polițiștii Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate, coordonați de procurorii DIICOT Constanța, cu sprijinul mascaților din Capitală, au prins în flagrant delict două femei în timp ce încercau să vândă 5 kilograme de cannabis.

Flagrantul a fost organizat la București, cele două tinere, ambele din Capitală, fiind încătușate în timp ce îi cereau “cumpărătorului”, suma de 20.000 de euro. În urma efectuării unei percheziții domiciliare, au fost ridicate alte 2,5 kilograme de cannabis. Din anchetă au rezultat indicii că drogurile ar fi provenit, de regulă, din Spania, iar ulterior ar fi fost vândute în București și Constanța.

Cei care au descoperit activitatea infracțională a celor două suspecte au fost polițiștii de la Crimă Organizată Constanța. Tot ei au instrumentat și cazul. După flagrant au fost aduse, și reținute, la Constanța. Cele două femei, de 21, respectiv 23 de ani, au fost prezentate Tribunalului Constanța, care a emis pe numele acestora mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.