Florian Bodog a găsit soluția să păstreze specialiștii în țară. Află care este cheia!

Florian Bodog a găsit soluția să păstreze specialiștii în țară. Află care este cheia!

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că urmează să depună candidatura României pentru Agenţia Europeană a Medicamentului, care, din cauza Brexit-ului, nu mai poate rămâne în Marea Britanie. Instituţia ar urma să ajute la păstrarea specialiştilor în ţară, a declarat oficialul.

„Pregătim candidatura României pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului din Marea Britanie. Există o rezoluţie mai veche a Comisiei Europene care spune că au prioritate pentru crearea de agenţii noi statele care nu au nicio astfel de agenţie pe teritoriul lor, iar noi suntem una dintre aceste ţări. Practic, sunt multe candidaturi, 23 de ţări şi-au exprimat intenţia de a candida, iar Comisia Europeană va stabili nişte criterii şi se va face o listă scurtă a acelora care îndeplinesc aceste criterii. Şi dacă ne vom afla şi noi pe această listă scurtă, vom solicita altor ţări europene să ne susţină pentru Agenţia Europeană a Medicamentului să poată fi relocată în România. Secretariatul General al Guvernului a identificat deja spaţiu pentru această agenţie şi urmează să ni se transmită şi oficial acest lucru", a declarat Florian Bodog.

Ministrul Sănătăţii spune că o astfel de instituţie ar aduce avantaje pentru sistemul de sănătate din România.

„Pentru România, ar fi un motiv de mândrie naţională, ar însemna locuri de muncă pentru personalul medical, farmaceutic, pentru personalul tehnic. România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa este un element pe care noi l-am subliniat întotdeauna pentru că nu au fost atacuri teroriste. Avem personal calificat în acest domeniu, absolvenţi de medicină şi farmacie, iar salariile de nivel european ar putea diminua exodul specialiştilor. Există şi posibilitatea să facem o candidatură comună cu Bulgaria pentru această Agenţie şi când va apărea lista, va trebui să ne căutăm susţinători din Europa", a explicat Florian Bodog.

 

Ne puteți urmări și pe Google News