Anghel Iordănescu: „Nu am dormit azi-noapte și am găsit cea mai bună echipă”
- Alexandru Toader
- 13 noiembrie 2014, 11:53
Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că va alina pentru confruntarea de mâine, cu Irlanda de Nord, cea mai bună echipă a „tricolorilor” (ora 21.45, în direct la TVR 1)
„Este cel mai important meci al anului. Avem nevoie de victorie pentru că ne-ar ajuta să rezolvăm ecuaţia calificării şi am avea garanţia că vom fi în primele două echipe din grupă. Nimeni nu îşi imagina că Irlanda de Nord va fi echipa care domină această grupă. Este echipa surpriză şi mâine va fi un derby. Vreau să îi fac pe băieţi să înţeleagă ca nu e un meci uşor şi că nu e deja câştigat”, a afirmat Iordănescu.
Selecționerul echipei naționale a vorbit și despre echipa de start.
„Am avut doar trei zile pentru a pregăti meciul. Am fost preocupat de Răzvan Raţ şi i-am făcut un program special. Era prea mult să ne lipsească şi căpitanul echipei. Sunt multe de schimbat, dar nu o voi face brusc, ci treptat.
Nu am dormit toată noaptea pentru a găsi cea mai bună echipă. În linii mari am făcut echipa de start. Am doar două semne de întrebare, dar vă asigur că m-am uitat în presă şi văd că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Nu am să vă zic echipa, pentru că o ştiţi mai bine decât mine. Sigur vor fi jucători de la Steaua în echipă, dar nu ştiu câţi", a mai spus selecționerul.
Următorul joc oficial al naţionalei României va avea loc abia la 29 martie 2015, atunci când „tricolorii” vor întâlnii pe „Arena Naţională” selecţionata Insulelor Feroe.
Clasament Grupa F: 1. Irlanda de Nord 6-1 goluri 9 puncte 2. România 4-1 7 3. Ungaria 3-3 4 4. Finlanda 4-4 4 5. Grecia 1-4 1 6. Insule Feroe 1-6 0