Activitatea în presă stă sub semnul nemilos al grabei. Diferența dintre gazetari, între ei, și dintre publicațiile lor, între ele, nu este dată doar de calitatea informațiilor livrate publicului, de modul în care sunt ele ambalate, cât de viteza cu care ele sunt scoase pe piață.

 Este o bătălie pe viață și pe moarte pentru întâietate, pentru primul loc pe podiumul celor care își informează primii cititorii. Clar, această luptă, graba cu care jurnaliștii se mișcă pe acest veritabil front, are prețul ei: în cel mai bun caz, ratarea unor detaliilor importante, semnificative, ale evenimentelor tratate, sacrificate pe altarul vitezei, dacă nu direct eroarea de fond, posibilă în stil mare în condiții de presiune. Cine a dat cu nasul prin presă știe exact ce spun, deseori jurnalistul înnebunește de ciudă, când realizează la rece, ulterior publicării articolului său, cum ar fi trebuit să sune acesta, unde este greșeala și ce ar mai fi trebuit să spună. Ca o paranteză, există site-uri coprofage, împăiate de foști gazetari care, în general, au fost nuli pe zero ca jurnaliști, se ocupă cu publicarea erorilor comise de colegii lor din presa vie, aflați în lupta de care vă vorbesc. Personal îi văd ca pe niște ospătari pensionați pe caz de boală, așezati pe terasa unei cârciumi, anchilozati, cu articulațiile congelate de gută, care râd și arată cu degetul spre colegii lor vioi, care varsă câteva picături de bere din zecile de halbe pe care le cară la mese, alergând ca să mulțumească pe toată lumea.

Revenind, este limpede, perspectiva asupra unui eveniment este cu atât mai clară, cu cât timpul scurs de la aflarea lui, precum și noile informații apărute în acest interval, se acumulează. Deseori, jurnalistul nu are la îndemână pentru înțelegerea unui fapt pe care îl consideră el important decât comunicatele de presă ale instituțiilor oficiale, de regulă mincinoase prin omisiune, aruncate publicului doar pentru inducerea lui în eroare, cu rol de perdea menită să ascundă ceea ce este important. Nu sunt rare situațiile când, în evenimente cu derulare în timp, comunicatele și pozițiile publice ale oficialilor se bat cap în cap între ele. În asemenea cazuri, jurnaliștii înzestrați cu ceva răbdare, curiozitate și tenacitate pot trage concluzii prețioase cu privire la adevărata natură a faptelor pe care se căznesc să le deslușească. Contradicțiile flagrante și fisurile deja stridente apărute în Afacerea „Koveși-Black Cube” încep să permită generos o asemenea abordare, iar efortul cerut nici măcar nu este unul epuizant.

Pasul Unu. Potrivit comunicatului oficial din 03.04.2016, în data de 03.04.2016, procurorii DIICOT i-au reţinut pentru 24 de ore pe cetățenii israelieni Weiner Ron și Geclowitz David, angajați ai firmei isreliene de investigații Black Cube, pentru „săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.” Să reținem, „transfer neautorizat de date informatice”! Deci, cei doi au intrat fără drept în niște „cutii” de mail ale niște unora și au copiat conținutul găsit.

Pasul Doi. Șeful DIICOT a confirmat pentru Rise Project că ținta israelienilor era șefa DNA, Codruța Kovesi, iar firma israeliană a comunicat public că a acționat la solicitarea unor „parteneri guvernamentali din România”.

Pasul Trei. Pe parcursul lunii mai, Codruța Kovesi a susţinut public, în câteva rânduri, că a fost audiată ca martor în dosarul „Black Cube”, că ei nu i s-a spart mailul și că este convinsă că procurorii vor afla cine este clientul care a apelat la compania de investigaţii în încercarea de a o discredita. Să reținem, a declarat că nu i s-au spart mailurile!

Este o bătălie pe viață și pe moarte pentru întâietate, pentru primul loc pe podiumul celor care își informează primii cititorii.

Pasul Patru. În 13.09.2016, procurorii DIICOT l-au reţinut pe Daniel Dragomir, ofițer superior de informații, în rezervă, fostul șef al „informativului” anti-terorist de la SRI. Ei spun că din mailurile lui Kovesi și a doi dintre apropiații săi au fost sustrase informații confidențiale. Să reținem doar datele importante rezumând comunicatul DIICOT:

Dragomir Daniel a intrat în legătură cu un suspect în cauză, reprezentant al companiei israeliene BlackCube, căruia i-a împărtășit strategia sa și scopul urmărit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa în judecată de către Direcția Națională Anticorupție. Este limpede, din această ultimă precizare, că una dintre aceste persoane nu ar putea fi decâr șefa DNA, Codruța Kovesi, fapt confirmat presei de surse judicare și consemnat ca atare. Revenind, Dragomir Daniel a avut două întâlniri în București cu suspectul D. Z., împrejurări în care cei doi au discutat scopul și presupusele persoane care stau în spatele operațiunii și care sunt interesate de reușita acesteia, cât și de natura și toate condițiile concrete ale operațiunilor investigative, informative și intruzive (incluzând aici inclusiv căutarea și obținerea corespondenței electronice ale țintelor), negocierea și stabilirea bugetului, plata operațiunii și comisionul de succes, precum și modalitatea de diseminare în media internațională a eventualului rezultat, pentru asigurarea cât mai promptă a obiectivului stabilit. În continuare, Weiner Ron a accesat conturile de e-mail, iar datele au fost transferate în mijloacele de stocare puse la dispoziție de catre coordonatori, fiind pregătite pentru predarea către Yossi Barkshtein. Urmare operațiunilor din data de 02.04.2016, de reținere a lui Weiner Ron și Geclowicz David, Yossi Barkshtein nu a mai reușit să intre în posesia datelor confidențiale extrase și, aflând despre reținerea celor doi, a părăsit urgent România.

Deci, trăgând linie: investigatorii Black Cube au pătruns în sistemele informatice, iar datele astfel obținute „au fost transferate în mijloacele de stocare puse la dispoziție de catre coordonatori, fiind pregătite pentru predarea către Yossi Barkshtein”, dar nu au mai putut fi predate, pentru că investigatorii au fost reținuți de autorități. Aceste date, deci, au fost obținute și ele erau destinate dezvăluirii lor în presa internațională, ceea ce înseamnă că au un conținut în măsura să suscite interesul la acest nivel major. Datele, din spusele DIICOT, nu au mai putut fi predate în vederea atingerii scopului propus, acela de „diseminare în media internațională”, ci se află în posesia procurorilor. Suportul pe care datele obținute de invesigatorii Black Cube au fost stocate se află, deci, în mâinile anchetatorilor români, reprezentând ceea ce se numește „corpul delict”, adică obiectul provenit din presupusa infracțiune. Ei bine, acest corp delict, mijlocul de stocare și datele stocate nu vor mai ajunge să facă obiectul „diseminării în media internațională”, ci pe acela al dosarului, Afacerii „Kovesi-Black Cube”, ca mijloc material de probă, atunci când dosarul va ajunge în instanță spre judecare.

Abia acesta va fi ultimul act al Afacerii „Kovesi-Black Cube”, act în urma căruia este foarte posibil ca locul mediei internaționale să fie luat de media românească, de acea parte din ea care se mai ocupă de ceea ce cândva se numea jurnalism autentic.