Taxa de pod de la Calafat, întoarcere în trecut. Bine că nu cer dosar cu șină!
- Maria Pană
- 24 august 2025, 06:05
Sursa foto: PixabayTaxa de pod de la Calafat i-a cam speriat pe turiștii care au trecut pe acolo, mai ales că nu poate fi achitată online. De altfel trebuie să aveți grijă ce fel de monedă folosiți, dacă nu aveți card.
Taxa de pod achitată ca pe vremuri
Cei care și-au manifestat surprinderea legată de modul în care se achită taxa de pod au întrebat și cum poate fi plătită. ”O întrebare, vă rog, dacă pot să vă adresez. Taxa de pod la Calafat se plăteste doar acolo pe loc? Nu am găsit nicio modalitate de plata online”, a întrebat cineva pe un grup de călătorii. Desigur că cei care au trecut deja au explicat cu lux de amănunte prin ce au trecut.
”Am avut 5 euro si două monede de 50 eurocenți... Nu a vrut tanti de la ghișeu doar monedă de 1 euro… Am plătit cu cardul... Nu mai înțeleg nimic... Suntem în Schengen, dar "ăia" nu " e" bani” a scris ironic un turist care a trecut pe acolo. ”În toată lumea civilizată se dorește scăparea de statul la cozi inutile, de aglomerații, de pierderea timpului etc.
”Bine că nu cere dosar cu șină”
Doar în țările din lumea a III-a se stă la cozi pentru achitarea unei taxe de cinșpe lei”, a mai spus o altă persoană trecută prin acea vamă. ”Nu se poate plăti online. Este blasfemie. Vorba cuiva mai sus, bine și așa, cu plata la ghișeu. Bine că nu ni se cere ștampilă pe timbre”, a mai comentat un alt internaut.
”Să zicem "mulțumesc" că nu ne cer și vreun dosar cu șină + câteva copii după acte”, a specificat o altă persoană. ”Doar la ghișeu. Cum altfel în Sec. XVIII ?!”, a comentat altcineva la fel de ironic.
Cert este că această taxă trebuie plătită doar la ghișeu și ideal este să aveți bani pe card. Tocmai pentru a nu avea probleme legate de monedele folosite sau alte inconveninețe. Până acum nicio autoritate nu a explicat care este motivul pentru care această taxă nu se poate achita online.