Zile cu emoții pentru Sorin Oprescu. Justiția italiană decide soarta celorlalți doi condamnați în dosarul său

Zile cu emoții pentru Sorin Oprescu. Justiția italiană decide soarta celorlalți doi condamnați în dosarul său Sursa foto. Antena 3

Fostul primar Sorin Oprescu așteaptă ca judecătorii greci să stabilească termenul la care se va judeca cererea de extrădare care îl vizează. Instanța are la dispoziție 40 de zile pentru a decide când va judeca procesul lui Oprescu. În acestă săptămână, celelalte două persoane condamnate în același dosar, Romeo Albu și Bogdan Popa urmează să apară în fața unei instanțe din Napoli, Italia, unde sunt analizate, de asemenea cererile de extrădare care îi privesc.

Fostul primar general al Municipiului București a fost eliberat în urmă cu două săptămâni din arest din Grecia. El a fost plasat sub control judiciar și are obligația să se prezinte de două ori pe lună la poliție. Sorin Oprescu a fost eliberat din arest după ce a plătit o cauțiune de 5.000 de euro. Fostul primar general așteaptă ziua în care judecătorii greci vor fixa termenul în care vor judeca cererea de extrădare a autorităților române.

Sorin Oprescu a ajuns în Grecia după ce a părăsit România prin Vama Giurgiu, la finalul lunii aprilie. fostul primar a plecat din țară cu două săptămâni înainte de a primi sentința de condamnare în dosarul de corupție care îl vizează. El a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru că a primit mită în 2015 suma de 25.000 de euro. Banii i-au fost dați de Bogdan Popa, subalternul lui, de asemenea condamnat în dosar.

Inițial, Sorin Oprescu a primit 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru corupție, dar decizia a fost schimbată la Curtea de apel București. Practic, pedeapsa a fost dublată după ce a fost aplicată cea mai mare pedeapsă, de 6 ani și șase luni, la care s-a adăugat un spor de 4 ani și două luni. El a fost acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Politia Romana

Ceilalți doi condamnați în dosarul Oprescu sunt în Italia

Ceilalți doi condamnați în dosarullui Sorin Oprescu, au fugit în Italia, la Napoli, unde așteaptă ca judecătorii să de o sentință în ceea ce-i privește. Este vorba despre omul de afaceri Romeo Albu și despre Bogdan Popa, fost director la Administrația Cimitirelor. Ei au fost eliberați de Curtea de Apel din Napoli sâmbăta aceasta după ce s-au predate.

Bogdan Popa va fi audiat de judecătorii din Napoli, în această săptămână, în ceea ce privește cererea de predare în România. Fostul director de la Administrația Cimitirelor este condamnat definitiv la 11 ani și 6 luni de închisoare pentru că a luat mită.

Omul de afaceri Romeo Albu a fost condamnat definitiv la 6 ani în cadrul aceluiași dosar de corupție care i-a vizat pe Sorin Oprescu și pe Bogdan Popa.