Yoon Suk Yeol refuză să participe la prima audiere în procesul de destituire. Motiv neașteptat invocat
- Emanuel Nițulescu
- 12 ianuarie 2025, 09:07
Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, nu va fi prezent la prima audiere a Curții Constituționale privind destituirea sa, programată marți.
Probleme de securitate invocate de avocatul președintelui
Avocatul său, Yoon Kab-keun, a declarat că îngrijorările legate de siguranța personală a liderului politic fac imposibilă participarea la proces.
Biroul de Investigare a Corupției pentru Oficiali de Rang Înalt (CIO) intenționează să încerce din nou arestarea lui Yoon într-un alt dosar legat de tentativa de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, arată Reuters.
Încercările de arestare ale preșeintelui Yoon au eșuat
O încercare de arestare a fostului lider, desfășurată pe 3 ianuarie, s-a soldat cu un eșec după mai multe ore de confruntare între forțele de ordine și echipa sa de securitate la reședința din Seul. Avocatul a acuzat autoritățile că folosesc metode ilegale pentru a pune în aplicare mandate considerate nevalide, ceea ce, în opinia sa, pune în pericol siguranța președintelui suspendat.
Nici cea de-a doua încercare de arestare a sa nu s-a desfășurat cu mai mult succes. Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, nu acceptă ordinul de arestare emis și respinge o nouă și potențial mai robustă încercare a protestatarilor de a pătrunde în vila fortificată, după ce un investigator de rang înalt a promis să facă tot ce este necesar pentru a sparge acest blocaj de securitate și a-l captura pe liderul destituit.
O criză politică majoră pentru Coreea de Sud
Controversa privind impunerea legii marțiale de către Yoon Suk Yeol a generat cea mai amplă criză politică din ultimele decenii în Coreea de Sud. Efectele acestui scandal au zdruncinat încrederea investitorilor și au influențat perspectivele economice ale celei de-a patra puteri economice din Asia. Rămâne de văzut dacă măsurile de securitate vor fi soluționate suficient de rapid pentru a permite participarea lui Yoon la viitoarele audieri.