ANM anunță că, începând de miercuri dimineață, vremea se strică și că toată România va fi lovită de ninsori puternice, în special în partea de sud.
ANM anunță că vremea se strică și vom avea parte din ninsori în toată România.
Vremea va fi în general închisă şi va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării.
În sudul, centrul şi estul teritoriului înnorările vor fi persistente, iar precipitaţiile -predominant ninsori şi lapoviţă- se vor semnala pe arii extinse.
În celelalte zone, cerul va fi parţial noros.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în sudul şi în estul ţării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 8 grade, iar cele minime în general între -8 și 0 grade. Pe arii restrânse va fi ceață, anunță ANM.
În jumătatea de sud a teritoriului vremea va fi deosebit de rece pentru luna martie, cu precipitații în general moderate cantitativ. Este vorba de ninsori abundente. ANM a emis două avertizări de tip Cod Galben de ninsori.
Acestea sunt valabile până joi, 11 martie 2021.
Vremea se strică: ninsori în toată România
Va ninge predominant, pe alocuri se va depune strat de zăpadă, probabil consistent în Oltenia și Muntenia, în extremitatea de sud și de sud-est se mai anunță ploi și lapovita. Izolat va fi polei.
La munte o să ningă și se va depune un strat nou de zăpadă, îndeosebi în Carpații Merdionali și în Carpații de Curbură.
În restul țării, valorile se vor situa ușor sub mediile multianule.
Precipitații slabe îndeosebi sub formă de ninsoare se vor semnala local în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar la începutul zilei pe arii restrânse și în zona delurasă din Banat și Crișana.
Vântul va avea intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze de 40…60 km/h, trecător viscolind ninsoarea.
Valorile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade celsius.
Citește și: Prognoza meteo de la ANM. Când se încălzește vremea?