Vrancea: Dezinfecție cu elicopterul, făcută gratis de un țăran putred de bogat

Vrancea: Dezinfecție cu elicopterul, făcută gratis de un țăran putred de bogat

Primăria Suraia a făcut, cu ajutorul unui elicopter, dezinfecţie în toate localităţile din comună, pentru a preveni transmiterea infecţiei cu COVID-19, a anunţat edilul Vasile Grosu.

Potrivit acestuia, acţiunea a fost posibilă cu ajutorul unui "fiu al satului", care a pus la dispoziţia comunei, gratuit, elicopterul.

„Avem un fiu al satului care e proprietar de elicoptere şi s-a oferit să ne facă acest serviciu. Băiatul, care se afla în trecere cu elicopterul prin localitatea noastră, a venit cu această ofertă gratuită, iar noi i-am pus la dispoziţie soluţia dezinfectantă. Am încercat şi această variantă. Eficienţa acestei acţiuni o să o vedem pe parcurs”, a declarat, pentru Agerpres, Vasile Grosu.

Săptămâna trecută toată comuna a fost dezinfectată terestru.

„Am dat cu dezinfectant terestru, cu utilaje din localitate. Cei care lucrează în agricultură ne-au oferit patru-cinci utilaje şi am dat pe toate drumurile din localitate cu dezinfectant. Vom repeta aceste dezinfecţii, terestru, nu cu elicopterul, pentru că nu ne-am permite. A fost o ocazie unică”, a spus primarul.

Primăria Suraia are aproximativ 5.000 de locuitori, mulţi dintre aceştia fiind plecaţi în străinătate.

Vasile Grosu a precizat că, în prezent, circa 80 de localnici care au revenit din străinătate se află în izolare la domiciliu şi unul singur în carantină.

Ne puteți urmări și pe Google News