Vrăjitoarea care zice că a prezis Revoluția şi moartea Elenei Ceaușescu. „I-am spus că i se va întâmpla un accident și chiar atunci s-a întâmplat”

Vrăjitoarea care zice că a prezis Revoluția şi moartea Elenei Ceaușescu. „I-am spus că i se va întâmpla un accident și chiar atunci s-a întâmplat”Sursa foto: captură video și arhivă EVZ

Vrăjitoarea Brățara este una dintre cele mai cunoscute din România. Aceasta practică magia neagră încă de pe vremea lui Ceaușescu. Datorită acestor puteri, pentru care a făcut şi închisoare, leagă și dezleagă vrăji. Tot ea a prezis moartea Elenei Ceaușescu.

Vrăjitoarea Brățara se ocupă de magia albă și de magia neagră. Despre aceste puteri pe care le are, vrăjitoarea Brățara a vorbit în cadrul emisiunii „În oglindă”, moderată de jurnalistul Mihai Ghiță. Aceasta a devenit cunoscută publicului larg prin prisma relațiilor cu Elena Ceaușescu, dar și prin scandalurile cu Oana Zăvoranu.

Vrăjitoarea Brățara: Eu am premoniții

Vrăjitoarea Brățara spune că în nopțile cu luna plină, analizează cerul și stelele și, la miezul nopții, se așază între Luceafăr, Rariță și Cloșcă și astfel primește o anumită energie din eter care o ajută să vadă în timp și spațiu.

„Eu am premoniții. Eu am prevăzut în 1996, în 1997, până în 2000, am ziarele acasă. Și când a luat Victor Ciorbea am spus că va lua Victor Ciorbea. Și când a luat Iliescu am spus că va lua Iliescu și al doilea mandat. Se fac niște previziuni. Te schimbi, te speli, iar apoi la 12- 1 noaptea, când e luna plină și e senin frumos, plin cerul de stele, verific unde e Luceafărul, unde e Rarița, unde e Cloșca și mă bag între ele, cu fața spre ele, și îmi transmit ca niște unde. Și îngerii mei îmi vorbesc și din interiorul meu mi se vorbește, asta e previziunea”, a povestit vrăjitoarea Brățară.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto: Facebook.

Cum a cunoscut-o pe Elena Ceaușescu

De asemenea, vrăjitoarea Brățara a făcut o serie de dezvăluiri despre legătura pe care o avea cu Elena Ceaușescu. Aceasta spune i-a făcut citiri, ba chiar a prezis Revoluția.

„După cutremur a venit Ceaușeasca la mine. A trimis-o pe o nepoată de-a ei, care se numea Diana, era avocat. A trimis-o cu o mașină, cu poza ei. Eu bineînțeles că mă feream, făcusem și pușcărie. Dă pe toată lumea la o parte și se pune prima. Mi-a spus să îi dau ei în cărți.

Am întrebat-o cine este ea și ce vânt o aduce la mine, ca să o pun în față. M-am controlat și mi-am dat seama că nu e o persoană oarecare. Pune fotografia cu fața în jos, pe cărți. Eu tot ce îi spuneam, ea scria. I-am spus că persoanei din poză i se va întâmpla un accident și chiar atunci s-a întâmplat. După o perioadă a vrut să mă cunoască în direct.

M-a luat fata asta cu ea în mașină și m-a dus la un spital. Acolo i-am prezis Elenei Ceaușescu că va fi ca un fel de război, nu am știut să zic Revoluție și că urmează o vărsare de sânge”, a mai declarat vrăjitoarea Brățara.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sursa foto: Facebook.

Vrăjitoarea Brățara: Am făcut pușcărie în 1975 pentru ghicit

Vrăjitoarea Brățara a povestit de ce a făcut pușcărie: „Am făcut pușcărie în 1975 pentru ghicit. Am legat un securist din garda lui Ceaușescu, a venit nevasta lui la mine, că el avea amante. Am adus un lacăt, am pus o sfoară de câine, am legat nouă noduri pe ea, am pus-o să o pună la ușă, să o pună la prag, sub preș și să treacă de trei ori peste ea.

A luat de la el ce trebuia, a sucit în fus, am făcut descântecul. Asta e ca o magie albă. Una dintre amante i-a spus că l-a legat nevastă-sa, a început să o urmărească și a găsit-o la mine. Era ultima ședință. M0a judecat, mi-a făcut dosar penal și mi-a dat un an”, a povestit vrăjitoarea Brățara, potrivit wowbiz.ro.