Vor reuşi Bezos şi Gates să-i depăşească pe Rockefeller, Romanov sau Gaddafi?

Vor reuşi Bezos şi Gates să-i depăşească pe Rockefeller, Romanov sau Gaddafi?

Miliardarii de top sunt astăzi mai puţini faţă de „colegii” lor din secolul XX, şi cu averi mai mici. E suficient să amintim de John D. Rockefeller şi spunem cam tot.

John D. Rockefeller a fost fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului. Standard Oil a început ca un parteneriat în Ohio format de John D. Averea este aproape triplă faţă de cea a actualului număr unu, Jeff Bezos, fondatorul Amazon.

Comparaţia dintre bogaţii celor două secole a fost realizată de site-ul american de informaţii şi educaţie economică LeranBonds, actualizând patrimoniile cu aplicarea unei inflaţii care între 1913 şi 2020 a fost calculată la 2.209, 47% în versiunea ajustată pe baza unor precedente estimări şi la 2.484,4% în termeni acumulaţi.

Ei, bine, 5 din cei mai bogaţi din secolul XX rezultă că au acumulat în total 1.620 de miliarde de dolari, de trei ori bogăţia acumulată de primii 5 miliardari de top de astăzi, adică 514 miliarde.

De la Carnegie la Gaddafi

Astfel, Andrew Carnegie, industriaş scoţiano-american, a fost cel mai bogat în cele două secole cu un patrimoniu avaluat în 1913 de 16,2 miliarde de dolari, care la valoarea de astăzi este estimat la circa 419,8 miliarde de dolari, acumulat cu vânzarea Carnegie steel company lui Jp Morgan în 1901. Patrimoniu care în majoritatea lui a fost distribuit în actiuni caritabile şi filantropice.

Pe locul 2 îl găsim pe petrolistul capitalist fondator al Standard Oil copmpany, John Davidson Rockefeller, care cu o bogăţie de 14,9 miliarde, astăzi egal cu 384,8 miliarde de dolari şi considerat cel mai bogat american care a trăit vreodată. Şi el a fost un filantrop împărţind în binefaceri cea mai mare parte a patrimoniului.

Pe locul 3 este un bogătaş absolut special: Nikolai Alexandrovici Romanov, ultimul ţar al Rusiei, mort în 1918. Bogăţia lui, estimată la 13,1 miliarde, actualmente înseamnă 338,5 miliarde.

Pe locul 4 este Osman Ali Khan, exponent al familiei care domnea în statul Hyderabad. În cursul domniei sale a acumulat aur şi bijuterii şi în 1937 săptămânalul Time l-a indicat ca pe omul cel mai bogat din lume. Averea sa estimată la 10 miliarde de dolari ar fi egală cu 259,5 milarde astăzi.

Pe locul 5 găsim un milardar super cunoscut: Muammar Gaddafi , liderul libian din 1969 până în 20 octombrie 2011, ziua morţii sale. Estimarea patrimoniului său net era de 200 de miliarde, actualizate ar fi 225 de miliarde.

Două secole se confruntă

Revenind la confruntarea dintre secole, Carnegie a posedat o comoară egală cu de 3,3 ori mai mare decât a lui Bezos. Rockefeller de 3,5 ori mai mare decât locul 2 actual, Bill Gates de la Microsoft. Ultimul ţar al Rusiei a fost de 3,3 ori mai bogat decât al treilea clasat de astăzi, Bernard Arnault. Suveranul indian, de 2,8 ori mai mult decât Warren Buffett, iar Muammar Gaddafi a acumulat în secret un patrimoniu egal cu de 3 ori mai mare decât al fondatorului Zara, Amancio Ortega, informează Corriere della sera.