Vor muri pe capete! Ucigașul tăcut care va face ravagii în România. Nu mai scăpăm

Vor muri pe capete! Ucigașul tăcut care va face ravagii în România. Nu mai scăpămSursa: wikimedia.org

Cercetătorul Octavian Jurma anunță că astăzi vor fi raportate peste 35.000 de cazuri, iar în această săptămână se vor infecta peste 200.000 de români. Potrivit medicului 20.000 dintre cei infectați vor fi copii, iar dintre aceștia 1.000 vor ajunge în spital. Octavian Jurma mai avertizează că presiunea asupra sistemului medical va crește în următoarele trei săptămâni. Valul 5 va produce 10.000 de decese.

Cercetătorul spune că numărul cazurilor va fi tot mai mare în următoarele trei săptămâni.

„Vom începe săptămâna (valorile de marți sunt cele înregistrate luni) cu valori peste 35,000 de cazuri pe zi, poate chiar peste 40,000 și un vârf săptămânal în jurul a 45,000 de cazuri pe zi. (...) În această săptămâna vom înregistra peste 200,000 de cazuri noi de COVID-19, ceea ce înseamnă că în realitate 1 milion de români se vor infectă (la o rată conservatoare de detecție de 1 din 5). Minim 20,000 dintre aceștia (200.000 - n.red.) vor fi copii, care depind exclusiv de adulți pentru protecția lor.  (...)

Din păcate am depășit 10,000 de internări dintre care 903 la ATI (raportul GCS scade internările la ATI de parcă nu ar fi tot spitalizări). Aparent Omicron este mult mai blândă pentru că se răspândește mult mai repede decât progresează boala și valul de internări a rămas și mai mult în urma valului de infectări. Nu există un raport că Omicron crește mortalitatea în rândul copiilor, chiar dacă crește spitalizarile. Până acum numărul minorilor în ATI rămâne mai scăzut decât în Delta“, spune medicul.

Scurtarea carantinei, o măsură politică

Cercetătorul mai spune că scurtarea carantinei este o greșeală.  „Scurtarea carantinei la 5 zile fără test este măsură majoră de relaxare în vârful valului 5 și este o decizie pur politică. Tocmai de aceea e stupid că nu se face diferența între vaccinați și nevaccinati. Este evident că e nevoie de un test rapid negativ pentru a nu ieși din carantină în perioada infecțioasă a bolii, cum face Marea Britanie pentru a permite ieșirea după 5 zile“, mai spune Octavian Jurma.

Avalanșă de internări

Octavian Jurma spune și că numărul de internări va crește. „În această săptămână vom depăși totalul zilnic de 15.000 de internați și săptămâna viitoare vom atinge sau depăși recordul valului Delta de 20.000 internări. Din păcate 8% dintre internări sunt minori în valul 5-Omicron, un procent de aproape 3x mai mare decât în valul 4-Delta, ceea ce înseamnă că și internările la minori vor depăși un total zilnic de 1,000 de copii internați. Evident faptul că Omicron pune mai mulți copii în spital decât Delta nu e tocmai o dovadă că e mult mai blândă. Chiar dacă ni se dă de înțeles că spitalizarile sunt de fapt provocate mai ales de Delta (că doar Omicron e mai blândă), nu există nici o umbră de îndoială că Omicron reprezintă deja de săptămâna trecută peste 90% din cazurile secvențiate”, explică medicul.

Număr mare de decese

Valul 5 va aduce în final 10.000 de decese. „Urmează așadar ca în următoarele 3 săptămâni valul 5-Omicron să lovească rău spitalele, care se vor umple de români care s-au lăsat convinși chiar de autorități că "Omicron e mult mai blanda". Deși mortalitatea în valul 5-Omicron rămâne încă marea necunoscută (săptămâna trecută CNSCBT-INSP a "uitat" să publice raportul VOC), am adăugat o prognoza optimistă placând de la premisa a unei reduceri cu 50% a mortalității la 21 de zile față de cea mai scăzută mortalitate din valul 4-Delta. Chiar și așa la maximum de optimism, prognoza nu arată bine cu valori apropiate de vârful valului Delta.

Chiar dacă mortalitatea este cu 75% mai redusă decât în valul Delta tot vom avea peste 250 de decese pe zi la finalul lunii februarie, când numărul de cazuri ar trebui să fie în scădere rapidă. Până la urmă și valul 5-Omicron va lasă în urmă mai mult de 10,000 decese oficiale, la fel că toate valurile lăsate  libere de până acum“, mai scrie Octavian Jurma pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News