Vladimir Putin, înconjurat de persoane dispuse să ofere informații Ucrainei. „Devine mai ușor în fiecare zi să găsești colaboratori”

Vladimir Putin, înconjurat de persoane dispuse să ofere informații Ucrainei. „Devine mai ușor în fiecare zi să găsești colaboratori”Vladimir Putin / Sursa: Arhiva EVZ

Vladimir Putin este înconjurat de tot mai multe persoane care sunt dispuse să colaboreze cu Ucraina. Şeful serviciului secret al armatei Ucrainei, Kirilo Budanov, a spus de când Kievul a început să primească informații de la apropiații președintelui rus.

Kirilo Budanov a explicat că există persoane din cercul apropiat al lui Vladimir Putin care au fost dispuse să transmită anumite date Direcției Principale de Informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR). Budanov a fost întrebat dacă sunt multe persoane care au făcut acest pas. Oficialul ucrainean a răspuns scurt că „există”, dar nu a precizat care este numărul exact. „Din moment ce situația din Federația Rusă se deteriorează într-adevăr pe zi ce trece, devine mai ușor în fiecare zi să găsești persoane care sunt dispuse să coopereze”, a declarat Budanov.

Persoanele din anturajului președintelui rus sunt de acord să colaboreze cu GUR pentru că speră ca în viitor războiul să fie terminat și oamenii din ambele țări să aibă parte de o „existență normală”. În ceea ce privește riscurile unei posibile dezinformări, șeful serviciului secret al armatei Ucrainei a subliniat că specialiștii verifică foarte bine informațiile pe care le primește.

Anturajul lui Vladimir Putin colaborează „pentru propriul lor beneficiu”

Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean al Apărării, Andri Cerniak, a declarat recent că apropiații liderului de la Kremlin au decis să colaboreze „pentru propriul lor beneficiu” și nu pentru că sunt contra războiului declanșat de Rusia. „Am găsit mecanisme de cooperare chiar și cu persoane foarte apropiate de Putin. Este vorba de oameni dincolo de orice suspiciune, cunoscuți ca fiind susținători ai Marii Rusii. Unii o fac pentru a-și salva viețile, alții o fac pentru că pierd bani”, a mai adăugat Cerniak.

Budanov a vorbit și despre neînțelegerile dintre Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, și Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner. Oficialul ucrainean consideră că dacă vor fi tot mai multe conflicte în Rusia, armata ucraineană se va apropia tot mai multe de victorie. „Eu sunt gata să îi ajut pe amândoi în același timp, tocmai pentru ca ei să se distrugă reciproc”, a mai spus Budanov care consideră că generalul Serghei Surovkin a fost înlăturat de la comanda forțelor ruse din Ucraina la cererea șefului Statutului Major rus, Valeri Gherasimov, potrivit Pravda.