Vladimir Putin folosește tacticile de spion KGB împotriva Occidentului. Ce urmărește, de fapt, președintele rus

Vladimir Putin folosește tacticile de spion KGB împotriva Occidentului. Ce urmărește, de fapt, președintele rus Sursa foto: Kremlin

Vladimir Putin a avut mai multe decizii controversate în ultimii ani. Președintele rus a folosit mai multe tactici împotriva țărilor din Vestul Europei, iar acest lucru nu a făcut decât să inducă în eroare Occidentul.

Rusia a anunțat că se retrage din acordul privind exportul de cereale pe Marea Neagră. Ulterior, autoritățile s-au întors asupra deciziei. În plus, Vladimir Putin a lansat numeroase amenințări legate de folosirea armelor nucleare. Afirmațiile dictatorului rus au venit înainte ca acesta să adopte o retorică a neproliferării.

De asemenea, președintele rus a ordonat săptămâna aceasta retragerea forțelor sale din Herson. Acest lucru s-a întâmplat la doar câteva săptămâni după ce a declarat că orașul va face parte din Rusia „pentru totdeauna”. Așadar, liderii politici occidentali nu mai știu cum pot să înțeleagă informațiile care vin dinspre Moscova.

Oficial al SUA a comentat deciziile lui Vladimir Putin

„Pentru Rusia, inconsecvența este o parte integrală a strategiei sale de politică externă, în special sub Putin”, a observat Fiona Hill, fost oficial al Consiliului de Securitate Națională al Statelor Unite. În același timp, mai mulți specialiști în spațiul ex-sovietic au arătat că guvernele occidentale nu reușesc să înțeleagă schimbarea sensului de mers în politica externă a Rusiei. Așadar, șefii executivelor nu își dau seama dacă acest lucru reprezintă o strategie de-a Moscovei de a încurca țările din Vest.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comentariul lui Hill a fost făcut în 2013, cu un an înainte ca Rusia să anexeze ilegal Crimeea. În plus, cu puțin timp ca trupele ruse să asalteze Ucraina, Kremlinul și oficialii săi de rang înalt respingeau orice sugestie că liderul rus ar urma să invadeze și să cucerească țara vecină. Mai mult decât atât, s-a argumentat că aducerea de cât mai multe forțe ruse de-a lungul graniței cu Ucraina în estul și nordul țării făceau parte dintr-o serie de exerciții militare normale.

În același timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că acuzațiile că Rusia ar vrea să declanșeze un război în Ucraina „absurde”. „Am aflat din ziarele americane că vom ataca Ucraina”, a spus Zaharova. De asemenea, ministrul Serghei Lavrov, a insistat că „nu va fi niciun război”. El a mai oferit și asigurări că Rusia nu își dorește un conflict armat.

Occidentul a eșuat în înțelegerea politicii din Rusia

Toate aceste declarații și contextul actual se află într-o mare opoziție. Așadar, se pune întrebarea dacă acesta a fost cu adevărat planul lui Putin. De asemenea, ar putea fi pur și simplu eșecul Occidentului de a înțelege cum se face politică în Rusia, susțin mai mulți analiștii specializați în spațiul ex-sovietic.

„Cred că Putin inventează unele lucruri din mers, uneori din disperare, dar el caută și slăbiciuni ale Occidentului pe care să le exploateze”, a spus David Kramer, fost secretar de stat asistent în administrația președintelui american George W. Bush. În același timp, „Putin crede că acolo unde este haos, este oportunitate, astfel că înșelătoria și confuzia fac parte din «instruirea sa ca spion»”, a mai adăugat un analist militar.

Va folosi Vladimir Putin armele nucleare?

În același timp, dictatorul rus pare să fi renunțat, în ultimele vreme, la amenințările cu arme nucleare. În acest context, unii analiști militari consideră că Putin ar fi luat această decizie din cauza presiunilor făcute de China. De asemenea, analiștii mai susțin că președintele ar fi luat decizia de a invada la scară largă în ultimul moment. Acest lucru „s-ar potrivi cu tendința lui Putin de a amâna deciziile importante”.

Mai mult, „Putin este uneori privat de detalii”. El nu ar primi suficiente informații din cauza „incompetenței și ineficienței generale din interiorul sistemului de securitate din Rusia”. Așadar, liderul de la Kremlin intervine, ulterior, în problemele deja create. Andrei Illarionov, un fost consilier de rang înalt al lui Vladimir Putin care acum a devenit un critic al său, crede că deciziile schimbătoare ale președintelui nu se bazează pe o logică anume. „Se pare că a devenit destul de neliniștit din cauză că, chiar dacă nu pierde întocmai războiul, cu siguranță nici nu îl câștigă.”, informează Politico.