Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit. Ținutele lor au atras toate privirile

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit. Ținutele lor au atras toate privirile Sursa foto: Arhiva EVZ

Sâmbătă, 6 aprilie 2024, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au făcut cununia civilă. Cei doi îndrăgostiți au apelat la consilierea creativă a unui specialist – wedding planner. Actorii au luat în calcul până și cel mai mic detaliu care ar putea să le provoace neplăceri în ziua nunții și s-au asigurat că totul va fi perfect.

Au avut nevoie de ajutorul unui wedding planner

„Suntem pe ultima sută de metri cu organizarea nunții, noroc că avem un wedding planner care ne ajută. Nu știu dacă reușeam să ne organizăm singuri. Este mai greu decât ne așteptam. Sunt atâtea detalii de care trebuie să ții cont atunci când vine vorba de nuntă.Evident, o faci o dată în viață și atunci clar nu vrei să faci rabat la tot felul de chestii pe care ți le dorești la nuntă. Astfel încât bugetul unei nunți în 2024 depășește cu mult așteptările oricărui cuplu.

vlad gherman

Sursa foto Instagram

Vorba aia, știi? Fiecare cuplu are nevoie de un start. E un început de drum și, ce zici, ia uite, pornesc cu dreptul. Noi ne-am dorit un anumit fotograf, videograf, o anumită locație… Sunt foarte multe detalii de care nu știam. Noroc că o avem pe Ivona, ajutorul nostru”, a declarat Vlad Gherman pentru Fanatik.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit

Oana Moșneagu a purtat o rochie lungă bleu – tip baby doll din voal și un buchet din bujori, iar Vlad Gherman s-a asortat cu soția lui și a purtat o cămașă albă și un costum cream. După ce a spus „DA”, actorul și-a anunțat fanii că începe o nouă etapă și că asta este cea mai bună versiune a lor.

Ne puteți urmări și pe Google News
vlad gherman si oana mosneagu

Sursa foto Instagram

„Lumee, lumeeee, am reușit!! Ăștia suntem noi, în cea mai bună variantă a noastră: Gherman la pătrat! Începe o etapă nouă!”, a scris actorul la postarea pe care a făcut-o pe pagina de Instagram.

Vlad Gherman a suferit enorm după Cristina Ciobănașu

Înainte să înceapă o relație cu Oana, Vlad a format un cuplu cu Cristina Ciobănașu. Cei doi erau împreună încă din copilăria, dar aceasta a simțit că își dorește altceva de la viață și că este cazul să meargă pe drumuri separate.

„A fost o chestie pe care, într-adevăr, a simțit-o ea și oarecum a propus-o. Deși m-a durut sufletul, evident, am putut să o înțeleg într-o oarecare măsură și, cu toată durerea din suflet, să accept. Na, ce era să fac? Nu poți să tragi de o relație în care nu mai ești dorit. Oricum nu conștientizam, pentru mine a fost un șoc. Am început să râd isteric, asta a fost reacția mea, pentru că nu credeam că se întâmplă ceea ce auzeam că o să se întâmple”.

Actorul a recunoscut că a suferit enorm la început. Acum, el consideră că despărțirea a contribuit semnificativ la evoluția sa pentru că în prezent se află în cea mai bună perioadă din viața lui. Acel eveniment l-a responsabilizat și a devenit mult mai matur.

„A fost răul necesar pentru binele pe care îl trăiesc acum. În momentul ăla mi se părea sinistru și credeam că are inimă de gheață, dar nu a fost așa. Dar și ea suferea, nu îi era ușor, plângeam amândoi. A fost o perioadă cumplită. Și perioadă când am plecat, mi-am luat bagajele și m-am dus la sor-mea, m-a condus și m-a luat în brațe, apoi ne-am sărutat așa, gen pentru ultima oară. Nici nu vreau să-mi aduc aminte, nici nu am mâncat, cred că am slăbit zece kilograme într-o săptămână atunci”, a mai spus actorul