Violențe la Paris."Macron, pentru noi e prima aniversare, pentru ține ultima".

Violențe la Paris."Macron, pentru noi e prima aniversare, pentru ține ultima".

La împlinirea unui an de la debutul mişcării "vestelor galbene", în Franța a avut loc un protest violent.

Manifestații marcate cu momente de violență la Paris. Acest lucru s-a petrecut sâmbătă pe străzile Parisului ,  când s-a împlinit un an de la debutul mișcării de contestare a președintelui Franței, cunoscută sub numele de " vestele galbene",  relatează AFP.

Manifestanții au lansat apeluri în toată țara la proteste, iar în Paris au avut loc mai multe mitinguri. Manifestația din Piață Italiei, aflată în sudul orașului, s-a soldat cu incidente, mai multe mașini fiind răsturnate, unele pubele au fost incendiate, forțele de ordine intervenind rapid și lansând un val de gaze lacrimogene. Un magazin mare comercial din Piață Italiei a fost închis după apariția primelor incidente,  un număr min de persoane îmbrăcate în negru și cu cagule pe față au atacat intrarea cu pietre în centru dar și vitrinele unui hotel aflat în apropiere, a relatatat AFP.

Pompierii au acționat de mai multe ori  pentru a stinge focul care a cuprins pubelele dar și focul care cuprinsese un utilaj de construcții din piață. Pe peretele unei barăci de lângă șantier era afișat următorul mesaj :  "Macron, pentru noi e prima aniversare, pentru ține ultima".Mişcarea "vestelor galbene" a  început anul trecut, pe 17 noiembrie , fiind iniţial un protest față de introducerea unei taxe pe carburanţi, aminteşte AFP.