Viktor Orban și Fidesz câștigă detașat alegerile din Ungaria

Viktor Orban și Fidesz câștigă detașat alegerile din Ungaria

Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban ar urma să câştige detaşat alegerile pentru Parlamentul European din Ungaria, conform unui exit-poll citat de postul naţional de televiziune.

Formaţiunea de guvernământ ar urma să obţină 56% din voturi, conform exit-poll-ului realizat de institutul de sondare a opiniei publice Nezopont, pro-guvernamental. Diferenţa faţă de următoarele partide este uriaşă. Conform exit-poll-ului, pe următoarele poziţii ar urma să se situeze socialiştii şi Coaliţia Democratică (de stânga), ce ar urma să primească 10% din voturi fiecare.

Pe poziţia a treia ar urma să se afle formaţiunea naţionalistă Jobbik, cu circa 9% din voturi, urmată de partidul Momentum, cu 7%.

Ungaria va trimite în Parlamentul European 21 de eurodeputaţi dintre candidaţii celor nouă liste înscrise în cursă, potrivit MTI.

Urnele s-au închis în Ungaria la ora locală 19:00. Prezenţa la vot era de aproape 42% la ora locală 18:30.

 

Ne puteți urmări și pe Google News