Viitorul NATO: Soarta Europei, dacă alianța nu ar rezista în urma retragerii SUA
- Raluca Dan
- 6 martie 2025, 12:56
Sursa foto: FreepikÎntr-un articol de opinie publicat de Bloomberg, James Stavridis, amiral în retragere al Marinei SUA, fost comandant suprem al forțelor aliate din Europa și vicepreședinte pentru afaceri globale la Carlyle Group, pune în discuție existența NATO în viitor. Stavridis se întreabă dacă suntem într-adevăr în ultimele zile ale alianței și dacă ar putea apărea o entitate care să o înlocuiască.
Retragerea SUA din NATO
„Acesta este un articol pe care nu am visat niciodată că îl voi scrie, în calitate de fost comandant suprem aliat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Dar, din păcate, având în vedere toată retorica sceptică care vine dinspre Washington şi Europa din primele zile ale celei de-a doua administraţii Trump, este timpul să ne gândim cum ar arăta lumea din punct de vedere geopolitic dacă SUA s-ar retrage”, notează acesta, în editorialului său.
Fostul amiral consideră că retragerea SUA din NATO ar fi o greșeală majoră, dar unii politicieni republicani, precum senatorul Markwayne Mullin, susțin această idee. În iunie anul trecut, 46 de republicani din Camera Reprezentanților au votat pentru desființarea NATO, reamintește Stavridis.
Vicepreședintele Vance a criticat NATO în discursul său de la Conferința de Securitate din Germania. De asemenea, confruntarea din Biroul Oval între Trump și Zelenski a ridicat semne de întrebare privind viitorul colaborării NATO. În plus, votul SUA împotriva unei rezoluții ONU de condamnare a invaziei ruse în Ucraina, alături de Rusia și Coreea de Nord, a subliniat lipsa de coeziune a alianței.

Trump și Zelenski. Sursa foto: Platforma X
Îndoielile internaționale asupra Statelor Unite
Îndoielile privind angajamentul SUA cresc în Europa, a susținut acesta. Macron a promovat autonomia strategică europeană, iar el și Keir Starmer au convocat o întâlnire cu liderii europeni pentru a discuta o inițiativă separată privind Ucraina.
Cancelarul în exerciţiu al Germaniei, Frederick Merz, a subliniat necesitatea pregătirii pentru posibilitatea ca Donald Trump să nu susțină angajamentul NATO, subliniind că europenii trebuie să poată apăra singuri continentul european.
Zelenski a făcut un apel pentru o „armată europeană unită”, sugerând că Europa nu mai poate conta pe SUA, un mesaj pe care l-a promovat chiar înainte de confruntarea cu Trump săptămâna trecută, notează Stavridis.
NATO, importantă pentru SUA
Cu Toate acestea, alianța rămâne valoroasă pentru SUA. Cheltuielile de apărare ale Europei au atins 2% din PIB, iar NATO discută creșterea acestui procent la 3,5%, nivelul SUA, a transmis amiralul.
„Şi, cu toată frustrarea noastră faţă de europeni, SUA vor dori în cele din urmă ca aceştia să ne ajute să facem faţă ameninţării chineze din ce în ce mai mari din Pacific. Contribuţiile lor în domeniul securităţii cibernetice, al informaţiilor şi al operaţiunilor spaţiale sunt esenţiale pentru operaţiunile din Arctica, unde şase dintre ţările care se confruntă cu Rusia la Polul Nord sunt membre NATO”, a scris acesta.
Dacă SUA s-ar retrage din alianță și ar scoate cele aproape 100.000 de trupe din Europa, aceasta s-ar prăbuși. Navele americane și escadrilele de avioane s-ar întoarce în Statele Unite, afectând considerabil capacitatea operațională a NATO, explică amiralul în retragere.

Portavion SUA / Sursa Foto - NATO, Facebook
Ce va înlocui NATO
James Stavridis se întreabă ce ar putea înlocui această alianță, sugerând posibilitatea unei Organizații Europene a Tratatului (ETO), bazată pe tratatul NATO, dar fără SUA. Canada ar putea rămâne în ETO, având nevoie de parteneri europeni pentru securitatea în Arctica.
Alternativ, ar putea fi creat un nou acord de securitate sub auspiciile Uniunii Europene, inclusiv cu Marea Britanie. UE are deja structuri de comandă și experiență în operațiuni independente de SUA sau NATO, cum ar fi în Balcani.
NATO fără SUA
James Stavridis consideră că, în cazul retragerii SUA din NATO, europenii ar lua trei măsuri principale. În primul rând, ar crește cheltuielile de apărare, sporindu-și capacitățile nucleare, aerospațiale și operațiunile cibernetice și spațiale, iar recrutarea în serviciile armate ar putea fi extinsă.
În al doilea rând, politicile externe și de apărare ale Europei s-ar separa de cele ale SUA, cu o posibilă cooperare economică și militară mai mare cu China și o abordare diferită față de Iran. În final, Europa ar sprijini Ucraina, considerând imposibilă cedarea acesteia în fața Rusiei.
James Stavridis a menționat o zicală despre motivul creării NATO: „Pentru a-i ţine pe germani jos, pe americani înăuntru şi pe ruşi afară”. Dacă SUA ar decide să se retragă, aceasta s-ar schimba: „Cu americanii afară, iar ruşii încercând să intre, europenii nu vor mai fi ţinuţi în frâu”. Stavridis a scris că, deși speră ca legăturile transatlantice să nu se rupă, le aude „scârţâind puternic”. Dacă se prăbușesc, va fi un dezastru de ambele părți ale Atlanticului, a notat acesta, în editorialului său.