Victoraș Micula, enervat la culme după ce a fost amendat. „Nu mi se pare normal...''

Victoraș Micula, enervat la culme după ce a fost amendat. „Nu mi se pare normal...''

Victoraș Micula, fiul milionarului Viorel Micula a fost prins de polițiști că nu avea declarație pe propria răspundere în timp de se deplasa pe unul dintre domeniile familiei din Bihor.

Atât Victoraș Micula cât și alte trei persoane care-l însoțeau au fost amendați cu câte 5.000 de lei fiecare pentru nerespectarea ordonanțelor militare.

La rândul său, Micula nu a contestat amenda primită, ci s-a plâns de modul în care polițistul s-ar purtat cu el.

„Eu nu contest amenda. Am greşit, asta e. Dar nu mi se pare normal să mă ia în băşcălie un poliţist, în condiţiile în care eu m-am purtat civilizat. Da, pe fondul nostru de vânătoare, care are 12.000 hectare, se braconează.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi nu e prima dată. El nu a ţinut cont de ce i-am spus, nu a anunţat în staţie, nu a verificat nimic. Dar a avut timp să mă ironizeze pe mine", a declarat Victoraș Micula

Potrivit IPJ Bihor, cele patru persoane au fost sancționate pentru încălcarea ordonanțelor militare pentru că motivul invocat, respectiv urmărirea unor posibili braconieri, nu se află printre excepțiile prevăzute de ordonanțele militare, potrivit antena3.ro