Victor Ponta, prevestește EVENIMENTE CATASTROFALE, care ar urma să se ABATĂ asupra ROMÂNIEI. Ce ne AMENINȚĂ?
- Lucian Ionescu
- 6 iunie 2018, 19:41
Camera Deputaților a adoptat proiectul privind crearea Fondului Suveran de Investiții, fapt care l-a făcut pe Victor Ponta, liderul Partidului PRO România să afirme, că acesta ar urma să fie cel mai mare jaf din istoria României.
Dornic de afirmare publică, Victor Ponta a declarat pentru postul B1 TV, preluat de portalul b1.ro ,că: „Din 1990 încoace, economia a mai fost ciuntită. Pe unde era o fabrică, s-a făcut un mall, s-au făcut niște blocuri... În 2013-2014-2015, am reușit, cu listări la burse, cu restructurări, să salvăm ultimele vaci sănătoate ale statului român. A venit Dragnea și primul lucru a fost să ia profiturile. N-au mai făcut nicio investiție, le-a luat banii, i-a schimbat pe toți puși de acolo de firmele private, manageri privați, și a pus în loc oameni de partid, care se pricep, de exemplu, la Hidroelectrica, cum mă pricep eu la nave spațiale. Dragnea a și spus că ia de la toate ministerele pentru a le trece la o entitate privată, pentru că fondul e o entitate privată. Acolo nu vor fi controale de la Curtea de Conturi, nu verifică nimeni și, cel mai important pasaj din lege, scrie acolo că poate să vândă, și va vinde, acțiuni la firmele respective fără procedură publică.
E o trecere ca la lacul Belina de la stat la privat, se vor vinde și cu asta basta. E cel mai mare jaf din istoria României. Au mai fost privatizări ciudate, dar să se vândă toate nu s-a mai întâmplat”
Acuzațiile cu iz de disperare, ale lui Victor Ponta au continuat: „Grindeanu a spus că mai bine pleacă decât să semneze, Tudose mi-a spus că nu semnează că ajunge la pușcărie, se pare că Dăncilă, cât e ea de docilă, n-a vrut, așa că au băgat proiectul în Parlament. L-au votat peste 200 de oameni, o răspundere colectivă. Dragnea numește șeful fondului. Îi promisese lui Vâlcov, dar probabil nu mai poate după ultimele evenimente din Justiție. Cei care conduc n-o să aibă răspundere în fața nimănui, nu sunt subordonați nimănui.
E prima dată când o asemenea măsură o face un guvern care cică se cheamă PSD. E fără precedent și speram să nu trăim un astfel de moment. Gașca din conducerea PSD va fura mai mult decât sovieticii în anii 50”.