Victor Pițurcă, învins la debutul oficial

Victor Pițurcă, învins la debutul oficial

Fostul selecționer al echipei naționale, Victor Pițurcă, a debutat cu stângul la noua sa echipă, Al Ittihad. Formația saudită condusă de tehnicianul român a cedat, sâmbătă, în fața echipei Hajer , pe teren propriu, scor 0-1.

 Unicul gol al disputei i-a aparținut lui Mohammed Al Rashed, în minutul 28, iar în finalul primului act, Marquinho, jucătorul lui Al Ittihad, a ratat o lovitură de pedeapsă.

Duel contra lui Reghecampf, pe 1 decembrie

După despărțirea de echipa națională, Pițurcă a preluat gruparea din Arabia Saudită de pe prima poziție a clasamentului, însă după acest joc, Al Ittihad a căzut trei poziții în campionat, cu 21 de puncte acumulate. „Antrenorul nu ne cunoaşte încă”, a spus, după jocul cu Hajer, fundașul central Al Montashari. În altă ordine de idei, elevii antrenorului român nu au fost de acord cu decizia lui Pițurcă, de a-l amenda cu 1.000 de dolari și de a-l îndepărta de la echipă pe căpitanul Noor, pentru o întârziere de 15 minute la un antrenament, ulterior, apărând suspiciuni legate de lipsa de reacție a „galben-negrilor” la golul marcat de Hajer.

În perioada 4-18 noiembrie, trupa condusă de Victor Pițurcă va urma un stagiu de pregătire, în Antalya, pentru a se pregăti înaintea înfruntării interne de pe 1 decembrie, împotriva echipei lui Laurențiu Reghecampf, Al Hilal.