La aproape 10 ani de la „execuţia publică“, fostul premier nu l-a iertat, încă, pe Traian Băsescu.

Victor Ciorbea este personajul care a făcut cea mai rapidă trecere de la statutul de tânără speranţă a politicii la capitulare, blazare şi recunoaştere a eşecului. Chiar el este primul care admite că, după doi ani de glorie, începuţi cu victoria în alegerile pentru Primăria Capitalei şi sfârşiţi cu funcţia de premier, a ajuns, dintr-o dată, în „divizia B“ a politicii româneşti.

„Am făcut politică de liga 1 doar doi ani - din ’96 până în ’98. Am încercat să continui la nivelul ligii a doua, a diviziei B, dar acum m-am retras de tot. Sunt, probabil, cel mai tânăr pensionar politic, după ce am fost cel mai tânăr premier. M-am retras la «pensie» la 49 de ani“, spune Ciorbea.

Nostalgia faţă de vremurile când ocupa cea mai importantă funcţie în guvern este sugerată de cele câteva zeci de poze din biroul său modest, din sediul Alianţei Naţionale Creştin Democrate - partidul pe care l-a creat în 1999 şi care acum este doar un ONG.

În fotografii, un Ciorbea cu zece ani mai tânăr dă mâna cu oficiali internaţionali, este înconjurat de camere TV sau păşeşte victorios alături de Ion Diaconescu, preşedintele de atunci al PNŢCD.

Astăzi, Victor Ciorbea este vecin de sediu cu Gigi Becali - sediul ANCD este în aceeaşi clădire din strada Blănari ca şi cel al PNG. Ciorbea „de acum“ are aceeaşi tunsoare, acelaşi gen de ochelari, dar cu totul alte preocupări.

Oferta lui Ciorbea: avocatură în rate

Cea mai mare parte a timpului şi-o petrece prin tribunale, ca avocat. Împreună cu soţia sa, bate ţara pentru a-şi asista clienţii, mai ales în procese legate de retrocedări. „Mergem peste tot: în Maramureş, în Moldova, în Oltenia... Ce să facem, asta e. Dacă vrei să câştigi nişte bani din avocatură, aşa trebuie să faci“, explică fostul premier.

Se luptă pentru casa lui Bodnăraş

Cel mai important proces al său de acum are ca miză fosta casă a lui Emil Bodnăraş, din cartierul Primăverii, vizavi de fosta reşedinţă a lui Ceauşescu, iar clienţii sunt „o familie de refugiaţi“. Adversarul Casei „Ciorbea“ în acest proces este chiar Ministerul Afacerilor Externe, care susţine, la rândul său, că dreptul asupra imobilului îi aparţine.

„E mult de muncă, pentru că noi avem şi un onorariu mai scăzut decât media pieţei. La un proces câştigat, luăm ca bonus cel mult 15% din valoarea imobilului, în timp ce în Bucureşti foarte multe case de avocatură cer chiar şi 50%. La noi, onorariile se pot plăti şi în rate“, spune Ciorbea, cu aceeaşi înclinaţie către „austeritate“ cu care se mândrea şi în urmă cu 10 ani, ca premier.

„Fost prim-ministru, vă rog un taxi în Floreasca“

Pentru ca acest cerc al existenţei să fie perfect, banii pe care îi câştigă din procesele de retrocedări se întorc tot într-un imobil: casa pe care familia Ciorbea şi-o construieşte de câţiva ani pe o străduţă din apropierea Lacului Floreasca.

„Ne chinuim de vreo patru ani. Ne-am apucat să facem casa asta mai mult pentru fetiţă. Ea şi-a făcut studiile în America şi avea foarte mulţi colegi cu stare, la care era invitată în vizită. I-am spus şi noi să-şi cheme prietenii, dar unde era să-i aducă? În celebrul nostru apartament de şaizeci şi ceva de metri pătraţi? Aşa ne-am gândit să luăm terenul pentru casă. Am cumpărat 420 de metri pătraţi cu 200 de euro metrul, iar acum un metru pătrat acolo e 2.000 de euro. Am făcut un credit la bancă, rata e mare, şi de asta muncim acum aşa de mult“, povesteşte Ciorbea.

Odată cu apartamentul de la bloc s-a despărţit şi de maşină, care acum ar fi putut să intre în programul „Rabla“, fiind produsă în 1976. „N-am luat alta, acum mergem cu taxiul“, dezvăluie fostul prim-ministru.

LOVITURA

Interviul lui Săftoiu - buldozerul unei cariere de doi ani

Cariera politică a lui Victor Ciorbea a început odată cu victoria în alegerile din 1996 pentru Primă- ria Capitalei. Atunci l-a învins pe celebrul tenisman Ilie Năstase în ceea ce a fost, probabil, cea mai ciudată confruntare electorală din România. Dintr-un sindicalist aproape anonim, Victor Ciorbea a devenit, după acel duel al debutanţ ilor, o adevărată vedetă media. Cariera sa a făcut un al doilea salt tot în 1996, când, la 49 de ani, după ce Emil Constantinescu a câştigat alegerile prezidenţiale, a ajuns cel mai tânăr prim-ministru din istoria postdecembristă.

O apariţie atipică, cu celebrii săi ochelari asimetrici şi cu tonul molcom cu care promitea „reformă pe pâine“, Ciorbea a ajuns rapid la cea mai mare cotă de încredere din istoria sondajelor româneşti (peste 80% în 1997).

„Băsescu mi-a spus: asta trebuie să fac“

Pe cât de rapidă i-a fost ascensiunea, pe atât de bruscă i-a fost şi prăbuşirea. Lovitura fatală a venit neaşteptat de repede: inter-viul cu Traian Băsescu, la vremea respectivă ministru al transporturilor, realizat de viitorul consilier prezidenţ ial Claudiu Săftoiu, pe atunci jurnalist la „Evenimentul zilei“, şi publicat pe 19 decembrie 1997.

Clasa politică românească, în frunte, bineînţeles, cu Ciorbea, s-a arătat şocată de bombardamentul de reproşuri pe care Băsescu le-a abătut asupra guvernului din care făcea parte. Chiar şi după 10 ani, amărăciunea lui Victor Ciorbea legată de acel moment este încă puternică şi îşi aduce aminte toate detaliile din zilele care au urmat interviului din EVZ.

„La două zile după aceea a fost şedinţă de guvern. La sfârşitul şedinţei, l-am întrebat pe Traian Băsescu: domnule ministru, vă rog, şi în numele meu, şi al partidului, să explicaţi ce aţi vrut să spuneţi prin acele atacuri şi să vă cereţi scuze. A zis, răstit: «Ceee? Nu dau lămuriri şi explicaţii nimănui!». De acolo am plecat cu toţii la parlament. Demisionase Severin. M-am retras cu Ion Diaconescu, Petre Roman şi Traian Băsescu în biroul lui Diaconescu. La un moment dat, am rămas singur cu Băsescu şi l-am întrebat: «Ce ai cu mine?». A zis: «Domnule premier, n-am absolut nimic, va apreciez, dar asta trebuie să fac»“.

Sub asediul atacurilor PD care au început cu interviul lui Băsescu, guvernul Ciorbea a căzut în aprilie 1998.

„Când am plecat, aveam 36% credibilitate în cele mai proaste sondaje. Trei luni mi-au interzis însă să ies pe TV - şi Emil Constantinescu, şi CDR. A fost greşeala mea că am acceptat“, îşi mărturiseşte el încă un regret. După un an, fostul premier a părăsit şi PNŢCD, încercând o revenire pe cont propriu cu ANCD, partid al cărui fondator a fost.

După ce şi-a dat seama că şi această încercare este un eşec, Ciorbea a spus „adio“ politicii. Definitiv, din câte afirmă şi acum: „Nu cred că aş mai reveni, decât într-o perioadă de criză majoră, dacă ar fi nevoie de mine“.

Până la acel moment incert, Ciorbea rămâne departe de sălile somptuoase în care se ţin ceremoniile politice şi îşi continuă drumul într-o altă sală a paşilor pierduţi: cea de tribunal.