Daniel privea prin crăpăturile hambarului fascinat de lumina difuză care plutea în interior și lua forme bizare, de creaturi neidentificate. De fapt nu privea, ci, mai degrabă, fixa ca un animal de pradă, nerăbdător să descopere vocile abia ghicite în ascunzătoarea improvizată din hambar.

Curiozitatea îi anihila mereu frica de a nu fi văzut, făcându-l prizonierul propriilor dorințe. Îl intrigau loviturile sacadate și domoale care se opreau în pereții de lemn și geamătul huruit al unei femei pe care nu reușea să o identifice.

- Daniel, ajută-mă să închid caii! Îi strigase taică-său, tăindu-i brutal contemplația vinovată în care căzuse.

Nu i-a răspuns de teamă să nu precipite evenimentele clandestine care se petreceau în hambar și s-a îndepărtat complice, ca și cum plecarea lui ar fi așternut o perdea invizibilă peste acel loc blestemat.

- Mișcă-te, băiete, că îmbătrânesc aici. Leagă-l pe Fulger singur, nu știu de ce e atât de agitat. Sau mai bine îl ținem izolat în hambar, ca să nu-i tulbure pe toți, ce zici ?

- Nu în hambar, a ripostat Daniel, îl plimb eu puțin până se calmează.

- Cum vrei. Unde-i maică-ta?

- Verifica registrele cu domnul Doru.

- Încă n-a plecat Doru ? s-a mirat bărbatul. Într-o zi o să se mute la noi cu totul. Daniel a schimbat vorba începând să povestească o întâmplare petrecută la școală, care părea să îl tulbure.

- Dacă vrei sfatul meu, eu cred că ești prea mic să suferi din cauza unei fete. Îi place de altul? Foarte bine, găsește altă fată, că are balta pește.

- Dar eu o vreau pe ea, tată, nu-mi plac alte fete.

- Cum să nu-ți placă alte fete, ce ar fi rău în asta ? vrei să ajungi ca mine care m-am însurat virgin și n-am știut ce-i aia femeie până la maică-ta? Poate că altfel ar fi fost viața mea dacă nu mă legam de ferma asta și nu mă însuram la 22 de ani.

- Tu nu ești fericit, tată ?

- Sunt mulțumit că te am pe tine și bucuros că maică-ta își vede de treaba ei.

Daniel îi simțea, însă, nefericirea; i-o ghicise în zvâcnirile infime ale mușchilor feței și în felul în care rostise cuvintele.

- Mi-aș dori mult să te văd fericit, tată. Mult de tot...

Bărbatul l-a cuprins în brațe și i-a sărutat fruntea bărbătește.

- Sunt fericit, băiete, nu-ți face griji.

Apăruse și Martha cu părul încâlcit ca o pânză de păianjen, călcând apăsat pe frunzele galbene și uscate care despuiaseră copacii din jur.

- Ce-mi place foșnetul ăsta de frunze, nu mă satur de el niciodată. Ce faceți aici ?

- Vorbeam despre fete, i-a răspuns Mitică. De unde vii așa binedispusă ?

- Ce fete ?

- Ei, problemele în dragoste ale lui Daniel, nimic special. Ai terminat treaba cu Doru ?

- Adică băiatul meu are probleme cu fetele și eu nu știu nimic despre asta ?

Martha s-a apropiat de Daniel, l-a prins de umeri și l-a privit adânc în ochi.

- Cine te supără ?

Dar Daniel era mai preocupat de mirosul bizar pe care femeia îl emana, de carnea ei ce părea să poarte semnele unei lupte corp la corp și de tonul ciudat al vocii care parcă ascundea ceva. Îi simțea privirea chiar și prin pleoapele lăsate, ochii ei aveau un soi de reproș mut, ca și cum ar fi știut de fapta lui urâtă de a-și băga nasul unde nu-i fierbea oala.

La prima vedere cei trei treceau drept o familie normală, de oameni obișnuiți, care își câștigau existența de pe urma unei microferme de capre, cu suișuri și coborâșuri, dar nimic ieșit din comun.  Martha fusese profesoară, însă renunțase la profesia ei pentru a se ocupa de contabilitatea și hărțogăreala ce vin la pachet cu orice afacere, iar Mitică era un pasionat de zootehnie, fără studii în domeniu.

În urmă cu doi ani se aflaseră în pragul divorțului din pricina infidelităților Marthei; teama de a pierde ferma și promisiunile de îndreptare ale femeii îi ținuseră totuși căsătoriți și împreună. Avea Mitică încredere în soția lui ? Dumnezeu știe. Cert este că devenise mai posac și melancolic de la evenimentele cu pricina și numai Daniel mai reușea să-i aducă fărâme de fericire ori de câte ori lucrau împreună la fermă.

Era duminică după-amiază când băiatul a intrat în hambar căutând o furcă care să-l ajute să așeze fânul cailor.

- Du-te tu că nu-mi mai simt picioarele de oboseală, îl rugase taică-său.

Băiatul a deschis ușa din scânduri roase de carii și a izbit-o de perete, cum văzuse că fac pistolarii curajoși în filmele western. Și-a rotit ochii în căutarea furcii care nu era agățată la locul obișnuit și a zărit-o pe Martha, întinsă pe spate, inertă și rece.

- Tată ! l-a strigat cu o voce neomenească, înmărmurit de groază și frică.

Bărbatul a venit într-un suflet – găsise furca, era înfiptă în spatele Marthei, cu vârful dinților îndoiți și roșii în carnea moale care cedase fără nicio zbatere. Fără îndoială că era moartă, dar Mitică a smuls-o din ghearele uneltei ucigașe și a scos-o afară, sub cerul liber, sperând că Dumnezeu o va vedea mai bine și se va îndura.

Nu mai era,însă, loc de iertare și nici drum de întoarcere, Martha murise pentru totdeauna, luând cu ea un secret care avea să lovească familia ca o năpastă.

- Cred că a fost un accident, le-a declarat Mitică polițiștilor sosiți la fața locului.

Probabil a alunecat și a căzut în dinții furcii.

- Cine a găsit-o ?

- Fiul meu, are 13 ani, e doar un copil.

Greu de crezut că cineva ar fi căzut cu spatele într-o furcă și ar fi rămas acolo, fără viață, dar, până la efectuarea autopsiei, anchetatorii au rămas la scenariul accidentului. Cea mai bună prietenă a Marthei s-a prezentat din proprie inițiativă la poliție de îndată ce a auzit nenorocirea, înspăimântată și plină de acuzații.

- Mitică a ucis-o, vă spun sigur. Ați lăsat un criminal în libertate, iar copilul ăla care nu are nicio vină e în pericol să aibă aceeași soartă ca maică-sa.

Femeia era de neoprit, tulburarea ei părea justificată și demnă de luat în seamă.

- Mitică nu era soțul ideal, cum încerca să pozeze în fața tuturor. În realitate, în el se ascundea un monstru, care o teroriza pe Martha în fiecare zi. A obligat-o să renunțe la postul de profesoară dintr-un complex de inferioritate pe care l-a avut întotdeauna – omul nu avea studii și i se părea că Martha îl domină.

- Știți dacă prietena dumneavoastră a avut relații extraconjugale ? a întrebat-o anchetatorul.

- A avut o aventură cu un coleg de la școală, dar Mitică s-a dus peste tip și l-a amenințat că îl omoară dacă nu se despart. Nu știu dacă omul o să vă confirme asta pentru că e însurat, dar eu știu totul de la Martha.

- Cum îl cheamă ?

- Parcă Teodorescu ; știu sigur că este profesor de engleză.

- Alți bărbați au mai existat în viața Marthei? Din câte v-a povestit. Mă înteresează în ultimul an, în special.

- O să mă omoare dacă află că v-am spus, dar asta este, adevărul trebuie să iasă la iveală. Se încurcase cu Doru Panait, contabilul de la firmă, însă individul are un caracter foarte urât. O jignea mereu, amenința cu despărțirea, o usca de bani. Ce bărbat e ăla care nu-și întreține amanta și cerșește bani de la femei ? în plus, omul era și idiot – se întâlneau în hambarul de fermă, sub ochii lui Mitică, că zgârcitul nu voia să dea bani la hotel. Zicea că află lumea.

Mărturisirea femeii schimbase întregul curs al anchetei, mărind cercul suspecților inițiali. Au fost chemați la audieri profesorul de istorie și contabilul.

- Am avut o relație pasageră, o greșeală de câteva săptămâni, s-a apărat profesorul, cu vocea înmuiată în frică.

- Cam câte săptămâni ?

- Patru, poate cinci, nu-mi mai amintesc exact, au trecut doi ani de atunci și am încercat să uit. Merg la biserică, mă spovedesc și mă căiesc în fiecare zi.

- Soțul Marthei știa despre această ,,greșeală”?

- Posibil, dar nu știu sigur.

- Nu știți sau nu vreți să spuneți ? vă este teamă de el, v-a amenințat vreodată ?

- N-aș merge atât de departe cu speculațiile, dar este un bărbat destul de dur, din câte am auzit.

- Ați fost sau nu amenințat de soțul Marthei ?

- Repet, e un episod mort pentru mine, așa că am dat uitării toate neplăcerile.

- Domnule Teodorescu, momentan singura moarte aici este a femeii cu care ați avut o relație extraconjugală. Granița dintre martor si suspect este una foarte fragilă și n-aș vrea să o treceți din pricina unei minciuni minore. Repet întrebarea : ați fost amenințat vreodată de soțul Marthei ?

- Da, mi-a spus că mă omoară dacă mă mai vede în preajma ei. Mă urmărea de la serviciu acasă, era pe urmele mele ca un animal de pradă. Ce era să fac ?

- Vedeți ce simplu a fost ? anchetatorul se luminase la față. Cazul se rezolva nesperat de repede.

- Eu voi rămâne martor sau suspect, domnule polițist ? e cazul să îmi caut un avocat?

- Deocamdată sunteți doar martor, dar păstrăm legătura.

Doru Panait, contabilul, a fost mai prevăzător și s-a prezentat la audieri însoțit de un avocat, că nu se știe niciodată ce întorsătură pot lua lucrurile.

- Terminasem relația cu Martha de două săptămâni. Aflase nevastă-mea, mi-a făcut scandal și a amenințat că se duce la Mitică să-i spună. M-am panicat, omul e nebun.

Am auzit că în armată și-a împușcat în cap un camarad și a scăpat basma curată. Mereu se lăuda cu isprava asta.

- Unde aveau loc întâlnirile cu Martha ?

- În mașină, prin pădure, uneori în hambarul de la fermă, unde se nimerea. A fost mai mult o atracție fizică, după cum v-ați dat seama, nu era vorba despre sentimente între noi. Am o soție și copii pe care îi iubesc, n-aș vrea ca lucrurile astea să devină publice.

- Cum a reacționat când i-ați spus că doriți despărțirea ?

- Ca o apucată, vă zic. Voia să se sinucidă, nu-i păsa nici de copil, făcuse o obsesie pentru mine.

- Unde erați în după-amiază zilei de 14 noiembrie ?

- Acasă cu soția și cu copiii. Ne-au venit socrii în vizită chiar în acea zi și făceam ultimele pregătiri.

Alibiul contabilului s-a confirmat ; declarația lui contribuise la eșafodul soțului pe care toată lumea îl credea vinovat. Urmele descoperite de medicul legist pe corpul victimei excludeau varianta unui accident : Martha avea vânătăi la încheietura mâinilor, semn că se luptase pentru viața ei și răni la genunchi, datorate, probabil, unei lupte cu agresorul.

Iar urmele găurilor care îi străpunseseră spatele erau în număr de șase, ori furca avea doar patru dinți! Nimeni nu cade accidental într-o furcă de două ori... Procurorul de caz a cerut arestarea preventivă a soțului acuzat de omor, iar judecătorii au decis că probele erau mai mult decât grăitoare în sprijinul acuzării; în plus, bărbatul reprezenta un pericol pentru copilul minor pe care îl avea în îngrijire.

Avocatul lui Mitică încerca să îi dea speranțe :

- Îl ai de partea ta pe Daniel, care va spune că ați fost împreună. Cine nu ar crede un băiat a cărui mamă a fost omorâtă ?

Dar Daniel nu le-a declarat nimic polițiștilor, susținând că nu-și mai amintește cele întâmplate; era de înțeles trauma prin care trecuse, durerea descoperirii mamei fără viață, tragedia de a-și vedea tatăl acuzat, toate acestea îi sigilaseră sertarele memoriei pentru totdeauna.

În ciuda împotrivirii avocatului său, Mitică a recunoscut că l-a amenințat cu moartea pe profesorul de engleză, că știa de aventura Marthei cu contabilul, că își bănuia soția de furturi de bani din firmă pentru a-i cheltui cu amantul.

- Dar nu am omorât-o eu! N-aș fi putut să-i fac asta fiului meu, n-aș fi putut.

A fost condamnat la douăzeci și cinci de ani de închisoare... Colegul său de celulă a povestit că Mitică avea coșmaruri în fiecare noapte : striga numele lui Daniel și îl întreba de ce a omorât-o.

- N-o să pățești nimic, băiete, tata o să te apere. E vina mea pentru tot.