Monica credea cu sinceritate că viața oamenilor e închisă într-o mare carte a lumii pe care Dumnezeu o scrie după bunul plac, punându-i pe norocoși în primele capitole, iar pe cei neînsemnați, la notele de subsol.

Viața Monicăi nu se regăsea nici măcar la notele de subsol ci era, pur si simplu, o erată, agățată la sfârșitul cărții, un lucru cu care marele creator nu avea de ce să se mândrească.

Adolescența ei a coincis cu marea gură de libertate pe care poporul o inhalase in 89, și Doamne, câte planuri își făcuse. Iesișe din comunism la cea mai frumoasă vârstă, putea să gândească și să se exprime liber, fără să mai simtă duhoarea puturoasă a securității suflându-i în ceafă.

Fusese prima din neam care intrase la facultate și se visa deja chimist cercetător la un mare institut din București.

-La o adică poți să vii și profesor în sat, că tot n-are cine să țină orele de chimie, o încurajase fosta dirigintă.

Dar Monica nici nu se gândea să mai pună vreodată piciorul pe ulițele desfundate ale unui sat din Teleorman de care nici geografia nu auzise. Nu degeaba muriseră oameni la revoluție, democrația însemna mai mult decât o repartiție în zona rurală și o casă oferită de stat ca să prindă rădăcini.

În ultimul an de facultate Monica se cuplase cu Mihai, un student mediocru care se târa de la o sesiune la alta, agățându-se de cinciul salvator pe care îl căpăta doar datorită calităților sale fizice de necontestat.

Monica era pentru el lozul câștigător ca să-și obțină diploma de absolvent, oferindu-i, în schimb, lecții de sex, fumat și multă distracție. Chimia nu o învățase să se ferească de pramatii corozive și, fără să-și dea seama, a rămas însărcinată, fix când trebuia să-și găsească un loc de muncă.

-Sunt gravidă, Mihai. Dacă află tata, mă omoară.

Bărbatul a ridicat din umeri și a plecat în Germania – era chimist în toată regula, iar nemții se dădeau în vânt după specialiști ca el.

-De unde știu că e copilul meu ?

N -a mai zăbovit să afle, iar Monica nu a mai auzit niciodată de el. Nu s-a îndurat să-și întrerupă sarcina, ce vină avea suflețelul care apăruse în pântecele ei ? peste ani avea să-i găsească acelui copil vina pentru întreaga ei existență, pentru fiecare eșec și pentru toate neîmplinirile.

Monica a avut o sarcină grea, dar trebuia să muncească dacă voia să rămână în București. S-a angajat vânzătoare la un magazin de păine, unde chiar nu conta dacă aveai patru clase sau erai absolvent de facultate.

Nicoleta s-a născut pe un ger năprasnic de ianuarie, când înghețau pietrele și îți crăpau dinți în gură dacă îndrăzneai să vorbești. Monica locuia într-o garsonieră de nefamiliști din sectorul cinci, iar vecinii, oameni săraci, dar miloși, au ajutat-o cu ce aveau prin casă- o pătură în plus, o pungă de lapte de praf sau o strachină cu mâncare.

Norocul a fost că micuța s-a născut puternică și sănătoasă, iar maică-sa putea să se îngrijească de alte treburi.

A renunțat la magazinul de pâine pentru un chioșc aflat în fața Magazinului Unirea, în care vindea haine aduse de la turci, după care bucureștenii se prăpădeau în acele vremuri.

Într-o zi a cunoscut un bărbat și, de atunci, întreaga ei viață s-a schimbat, îl chema Tudor și lucra la metrou. Se întâlniseră la stația Izvor și au intrat în vorbă. Monica era încă frecventabilă, se mutase la două camere, avea un salariu decent și chiar ceva bani puși de-o parte.

După câteva stații și două luni de relație Tudor a cerut-o în căsătorie, iar Monica părea să fie fericită, chiar dacă își exterioriza cu greu trăirile.

Nicoleta și-a văzut de copilăria ei până în clipa în care a primit prima bătaie. Tudor o trimitea mereu să-i cumpere bere de la magazinul din scara blocului, iar în ziua aceea fata se împiedicase pe scări si spărsese toate sticlele.

A încasat palmele usturătoare și tocătorul de lemn în cap fără să scoată vreun sunet, îngrozită de durerea loviturilor. Maică-sa a găsit-o plină de sânge și vânătă, dar s-a făcut că nu observă, iar copila a înțeles repede că n-avea sens să spere într-o protecție pe care n-o va primi niciodată.

Treptat, Tudor și-a dozat în mod echitabil violența, bătându-le pe amândouă fără milă și fără motiv. Monica își pierduse un dinte din față și, ori de câte ori vorbea, căpăta un aer slut și dezagreabil, pe care Tudor îl taxa cu palme sau chiar pumni ce-i străpungeau pielea până la sânge.

De câteva ori cele două fugiseră de acasă, dormind zgribulite în Gara de Nord, îmbrățișate doar ca să-și țină de cald una alteia. În loc să-l alunge pe bărbatul care readusese suferința în viața ei, Monica s-a gândit să-i dăruiască un copil, sperând că o familie a lui îl va îmbuna și domoli.

-Cu ce vrei să-l cresc ? Copil îmi trebuia mie acum ? urla Tudor cu mâinile înfipte în beregata femeii. Mă dezguști, nu pot să te privesc, pricepi ? Puți, ești grasă și murdară, nu ai nimic de femeie în tine.

Bătăile s-au întețit, alcoolul era nelipsit din casa lor, iar Monica se abrutiza cu fiecare zi. Noul membru al familiei a fost tot o fetiță și singura care bucura de nașterea ei era Nicoleta.

O îngrijea pe cea mică, iubind-o cu sinceritate și, chiar dacă ea nu avusese niciodată parte de îmbrățișări din dragoste, a reușit să i le ofere celei mici, ca o adevărată mamă.

Anii s-au scurs în bătăi regulate, până într-o zi când Monica i-a anunțat că pleacă să muncească în Italia.

-Pentru voi mă duc, ca să aveți ce pune pe masă. Să fii cuminte Nicoleta și să ai grijă de sora ta, Amelia.

Despărțirea n-a smuls nicio lacrimă, copilele erau obișnuite să se aibă una pe cealaltă, iar Tudor își făcuse o amantă prin Militari, lipsind mai tot timpul de acasă.

Fetele au rămas în grija unei vecine pe care Monica o plătea ca să le facă de mâncare și să le spele. Nicoleta avea responsabilitățile unui adult de care nu putea să fugă sau să se plângă. Maică-sa le suna o dată pe săptămână, le trimitea dulciuri și haine, văitându-se de viața grea pe care era nevoită să o îndure în Italia.

-Ăștia ne tratează ca pe niște gunoaie, mă simt ca la pușcărie. Să nu uitați că tot chinul ăsta e pentru voi.

Fetele s-ar fi lipsit cu dragă inimă de toate lucrurile pe care le primeau, în schimbul unei familii adevărate, în schimbul unei mame care să le învețe cum să devină femei, în schimbul unei normalități.

Tudor le vizita o dată pe lună ca să-și ia partea de bani pe care îi primea ca să nu declare autorităților că fetele sunt abandonate.

-Ce obligații am eu față de fiică-ta ? mâine o duc la o casă de copii, iar pe Amelia o trimit la maică-mea la țară.

Trecuseră șase ani de când fetele nu-și mai văzuseră mama, orice urmă de afecțiune și toate fărâmele de dor se topiseră în necazurile zilnice și în greutatea de a-și purta singure de grijă.

Revederea a fost atât de rece, încât nici măcar nu s-au atins. Cuvintele ieșeau greu, opintindu-se în piedicile imaginare pe care depărtarea le construise.

-Cât stai ? a întrebat-o Amelia.

-De Crăciun și de Revelion. V-am adus Panettone.

-Mai avem, i-a răspuns Nicoleta.

Se simțeau atât de străine una față de cealaltă, încât sărbătorile au trecut cu greu, fiecare numărând zilele rămase până la așteptata despărțire.

-De ce mai pleci ?

Amelia era plină de întrebări absurde, ca un copil curios care vede pentru prima oară un urs polar.

-Ca să am grijă de voi, să vă plătesc meditațiile, să nu ajungeți ca mine.

-Dar, mamă, avem tot ce trebuie, doar tu ne lipsești.

Exact de cuvintele acestea nu avea nevoie Monica, ea trebuia să plece oriunde ar fi văzut cu ochii, nu suporta gândul de a fi din nou mamă.

-Sunteți niște nerecunoscătoare, mi-am sacrificat toată viața pentru voi și asta vă e mulțumirea ?

A plecat ca și prima dată, fără regrete sau îmbrățișări. Viața ei ar fi fost cu totul alta dacă Nicoleta și Amelia nu s-ar fi născut. Tudor o anunțase că vrea să divorțeze și o va lua pe Amelia în custodie.

-Va trebui să-mi plătești pensie de întreținere, Monica.

-Dar și până acum ți-am plătit.

-Până acum era altceva, acum o să te oblige un judecător.

-Și cu Nicoleta ce se va întâmpla ? Te rog, nu o duce pe Amelia la țară, trebuie să rămână în București să își vadă de școală.

-De parcă ție ți-ar fi servit la ceva toată școala pe care ai facut-o! i-a trântit Tudor vorbele care îi provocau atâta durere. Îi ștergi mai bine la fund pe italieni cu facultate ?

-Ești un porc !

Fetele au fost despărțite, iar Amelia trimisă la bunicii care locuiau într-un sat din Suceva. Nicoleta citise că un frate poate cere custodia altuia, cu condiția să fie major și să aibă o sursă de întreținere.

-Îți trebuie un avocat, nu poți începe un proces de una singură. Nu e ca și cum Amelia ar fi orfană, iar tu singura ei rudă, o sfătuise un prieten.

-Avocații costă bani, de unde să fac rost ? ce-mi trimite mama abia dacă îmi ajunge pentru chirie și întreținere.

-Am un prieten care te poate ajuta să faci bani repede. E o treabă cam riscantă, dar sora ta merită un mic sacrificiu.

-Ce trebuie să fac ?

-Să transporți niște colete din zona Gării de Nord la Alexandria.

-Doar atât ?

-Nu e treabă ușoară, dacă te prinde poliția poți să ajungi la închisoare.

-Nu-mi pasă, mă bag.

Nicoleta a consimțit, de dragul Ameliei, să devină cărăuș de droguri.

-Doar până strâng banii de proces și apoi mă las, și-a spus.

Au prins-o la pont, într-o duminică seară, în dreptul primului semafor de lângă Gara de Nord. Avea un colet cu 20 de kilograme de droguri. Procurorul i-a cerut să-i denunțe pe cei care o trimiseseră acolo, dar Nicoleta nu era genul care să vorbească.

Deloc impresionat de viața ei, judecătorul a condamnat-o la 6 ani de închisoare.