Cătălina avea vocație pentru singurătate, sau cel puțin așa îi plăcea ei să glumească. Își descoperise această calitate pe la 16 ani, când toate prietenele ei aveau deja iubiți cu care să se laude. Numai ea trebuia să inventeze băieți imaginari, care o învățau să sărute și o plimbau de mână prin parcuri.

Știa la ce spital lucrează, ba chiar îl căutase în evidența instanțelor de judecată ca să fie sigur că nu a dat peste vreun infractor.

Doctorul avea 39 de ani și era necăsătorit – prea frumos ca să fie adevărat.

Și totuși, de ce nu-i mai scrisese ? dacă avea o viață secretă, pe care reușise să o țină ascunsă ?

Era pe punctul de a renunța la ideea întâlnirilor online, când un mesaj de la un necunoscut a întors-o din drumul capitulării.

-Bună, ce faci? Ți-am văzut fotografiile și mi-ar plăcea să te cunosc mai bine.

Cătălina nu a găsit nimic ciudat în faptul că cineva, cu un cont de socializare fără fotografie de profil, o abordase. Câte femei nu sunt asaltate zilnic de aceste noi metode de cucerire ? Unele s-au și măritat.

-Nu știu cu cine vorbesc, a răspuns Cătălina.

-Mă numesc Marcel. Dacă nu te deranjează, te pot suna. Aș vrea să-ți aud vocea. Pariez că este foarte senzuală.

-De ce nu ?

Un sunet necunoscut a făcut-o să tresară. Era prima oară când cineva o apela de pe o rețea de socializare. A răspuns ușor temătoare :

-Bună seara.

-Exact cum ți-am spus – vocea ta mă stârnește mai mult decât fotografiile. Eu sunt Marcel și acum sunt mai convins ca niciodată că îmi doresc să te cunosc.

Cătălina se blocase. Habar n-avea cum arăta individul ce se ascundea în spatele profilului fără chip, dar părea un bărbat normal.

-Hei, mai ești la telefon sau te-am pus pe fugă ?

-Sunt aici, te ascult.

-Știu că pare neobișnuită o astfel de abordare, dar sunt la vârsta la care nu mai pot aștepta să-mi cadă din cer femeia potrivită.

-Ce vârstă ai ? l-a întrebat Cătălina.

-50 de ani, dar când o să ne cunoaștem n-ai să crezi asta.

-Și de ce ești atât de sigur că îmi doresc să te cunosc ?

Cătălina se pregătea de atac.

-Ai dreptate, probabil trebuie să mai lucrez la capitolul abordare. Reformulez – dacă îmi vei accepta invitația, voi fi mai mult decât încântat.

În definit, ce avea de pierdut ? O ieșire în oraș, într-un loc public era inofensivă.

-Dar nu știu cum arăți. Cum te voi recunoaște ?

-Deci accepți ?

-Cu condiția să ne vedem la un restaurant sau la un bar.

-Îmi vorbești ca unui criminal în serie. Fii pace, n-am să te omor la prima întâlnire.

-Cu chestiile astea nu se glumește, i-a răspuns Cătălina iritată. Poate ar fi mai bine să încheiem această convorbire, oricum a fost o greșeală.

-Dacă eram vreun doctor ferchezuit nu te mai comportai așa cu mine, sunt sigur!

Bărbatul își schimbase tonul și părea ușor amenințător.

-Ai grijă, fetițo, cu cine te pui. Dacă faci pe mironosița, nu trebuia să te arăți disponibilă.

Cătălina a închis telefonul și l-a blocat pe individ. Mâinile îi tremurau pe taste. Ce experiență ciudată!

-Dumnezeule, câți nebuni pe lumea asta !

Și-a făcut cruce și se pregătea să-și închidă laptopul când clinchetul unui mesaj a alertat-o. Era doctorul. În sfârșit apăruse și tocmai acum avea chef de vorbă.

-Băiete, dacă îți imaginezi că eu sunt o jucărie pe care o scoți din dulap când ai chef, te înșeli, vorbea Cătălina singură, ignorându-i mesajele.