Viața bate filmul! Povestea femeii care le-a închis ochii atât lui Caragiale, cât și lui Nae Ionescu. A trăit 104 ani

Cea mai mare dintre surorile Delavrancea, fiicele lui Barbu (arhitecta Henrietta Delavrancea-Gibory, pictorița Niculina Delavrancea-Dona, profesoara Margareta/Bebs, „critic de cenaclu” la Sburătorul lovinescian) și-a luat, se pare, numele dintr-o fantezie italiană a tatălui (v. prozopoemul Fanta-Cella) - consemnează criticul literar Paul Cernat cu prilejul împlinirii a 132 de ani de la nașterea acestei femei de legendă.

Nu știu cine se va înhăma să scrie o biografie a Cellei Delavrancea (14? decembrie 1887, București - 9 august 1991, București), dar cel/cea care-o va face ar trebui să aibă nu doar o bună pregătire istorică, ci și talent narativ. Copilă și adolescentă minune a pianului, a avut, la maturitate, privilegiul de a-i „închide ochii” lui Caragiale, căruia i-a cîntat la Berlin înainte de a muri (gurile rele spun că ar fi fost „ceva” între ei) și, aproape trei decenii mai apoi, lui Nae Ionescu, a cărui ultimă amantă a fost - menționează Cernat.

Căsătorită, între alții, cu bancherul Aristide Blank și diplomatul Filip Lahovary, marea pianistă și profesoară la Conservator, prietenă cu George Enescu și cu toată „lumea bună” & protipendada bucureșteană, a fost o doamnă pentru toate anotimpurile istorice, căzînd cu eleganță în picioare sub toate regimurile politice. I-a supraviețuit inclusiv lui Ceaușescu, murind la aproape 104 ani - mai precizează Cernat.

Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare

Netflix, încă o lovitură cu un nou film. Ingredientele succesului: Dragoste, supraviețuire și o crimă misterioasă

Petrecere de pomină la 100 de ani

„Prozatoare neodecadentă agreabilă (povestirile neogotice din Vraja, romanul sentimental-exotic O vară ciudată) și cronicar muzical avizat, s-a ilustrat la bătrînețe ca memorialistă și portretistă înzestrată (Mozaic în timp, Scrieri, Dintr-un secol de viață). A și tăcut, fără îndoială, destule. Vitalitatea ei era proverbială, ca și vioiciunea inteligenței sale caustice. Scrisorile, editate postum, către Filip Lahovary arată un temperament versatil și o personalitate puternică”, estimează Paul Cernat.

Ultima tușă: „Celebrată la împlinirea vîrstei de 90 de ani, și-a luat «angajamentul» că va fi prezentă și la centenar. A fost. Sărbătorită de floarea intelighenției la Academie și Ateneul Român (unde oamenii stăteau pe ei cu paltoanele), bătrînica ar fi petrecut, spun apropiații, pînă spre dimineață, la ea acasă. O casă, din păcate, înstrăinată după moartea Cellei”.