Vestea momentului pentru iubitorii de festivaluri. Cînd se redeschid marile spectacole
- Iulia Moise
- 6 mai 2021, 13:21
Premierul Florin Cîțu a făcut declarații despre reluarea festivalurilor Neversea și Untold, cele mai populare și așteptate evenimente din România.
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, la Constanţa, că festivalurile mari cum sunt Neversea şi Untold nu se vor putea ţine imediat după 1 iunie, ci mai degrabă în jurul datei de 1 august sau după această dată.
Întrebat dacă Neversea şi Untold vor avea loc, Cîţu a răspuns "eu aşa sper şi aşa vreau".
„Dar ele nu cred că pot să aibă loc de la 1 iunie. Putem să vorbim de o fază ulterioară. Şi când vorbim de aceste evenimente mari, ar trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”, a adăugat premierul.
Şeful Guvernului a anunţat, joi, că vor fi două etape de relaxare a măsurilor, prima etapă de la 1 iunie, a doua etapă de la 1 august.
„Mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei (HORECA, n.r.) pentru campanie de vaccinare”, a afirmat premierul
Acesta a anunţat joi, la Constanţa, şi că există consens şi, de la 1 iunie, masca nu va mai fi obligatorie pe plajă cu condiţia distanţării între şezlonguri.
Florin Cîțu: Nu putem să redeschidem total de la 1 iunie
Premierul Florin Cîţu a declarat joi, după o întâlnire cu reprezentanţii HoReCa desfăşurată la Constanţa, că aceştia au înţeles că nu se va putea renunţa la toate restricţiile din 1 iunie, o a doua etapă de relaxare urmând să aibă loc la 1 august.
„Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii la timp, aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi a doua etapă la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a declarat premierul.
El şi-a exprimat optimismul cu privire la şansele de a avea un sezon estival de succes.
„Vreau să arătăm că putem deschide în această vară sezonul estival în siguranţă. Iar după discuţia pe care am avut-o astăzi cu reprezentanţii industriei, am încredere că aşa va fi. (...) Am înţeles cu toţii că, pentru a avea un sezon de succes în această vară în România, pe litoral, trebuie să lucrăm împreună. (...) Foarte important, mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei pentru campania de vaccinare”, a spus prim-ministrul.