VESTE BUNĂ pentru absolvenţii de liceu meritoși

VESTE BUNĂ pentru absolvenţii de liceu meritoși

Tinerii absolvenţi de liceu care au rezultate deosebite la învăţătură vor putea beneficia de granturi de cercetare, potrivit unei Hotărâri aprobată în şedinţa de ieri a Guvernului, sumele variind între 3500 şi 1500 de euro pe an, funcţie de rezultate.

Printr-o Hotărâre de Guvern, tinerii absolvenţi de liceu care au rezultate deosebite la învăţătură vor putea beneficia de granturi de cercetare. Granturile de cercetare vor fi acordate sub titulatura grant pentru tineri cercetători „Regele Carol I”. E vorba despre absolvenţi care pe parcursul celor patru ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade internaţionale şi naţionale”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.

Ea a precizat că banii vor fi acordaţi fiecărui candidat de universitatea sau facultatea la care studiază, din fonduri ale Ministerului Cercetării.

Astfel, pentru laureaţii olimpiadelor internaţionale se va acorda suma de 3.500 euro pe an pentru cei care au obţinut locul I, 3000 euro pe an pentru locul II şi 2500 euro pe an pentru locul III, iar pentru laureaţii olimpiadelor naţionale sumele sunt: 2500 euro pe an pentru locul I, 2000 euro pe an pentru locul II şi 1500 euro pe an pentru locul III, la cursul BNR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se mai pot acorda şi suplimente la aceste sume dacă tinerii respectivi participă la eveniment ştiinţifice internaţionale şi, de asemenea, dacă formează echipe din care să facă parte cel puţin cinci studenţi care provin de la una sau mai multe universităţi şi care lucrează împreună la redactarea unor materiale sau la crearea unor subcontractări pentru realizarea de probe tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă”, a adăugat Alina Petrescu.