Continuam publicarea, in exclusivitate, a unor fragmente din „Versetele satanice”, de Salman Rushdie.
Romanul editat de Polirom apare de joi in librarii. In fragmentul de astazi, Rushdie scrie despre iubire.
„Conform unui anumit fel de a privi lucrurile, un om care purcede sa se infaptuiasca pe sine isi asuma rolul Creatorului. E nefiresc, e un blasfemator, e scarbosenia scarboseniilor. Dintr-un alt punct de vedere, intr-un asemenea om se pot discerne patos si eroism in lupta pe care o duce, in disponibilitatea de a risca. Nu toti mutantii supravietuiesc. Sau ganditi-va la el din perspectiva socio-politica: majoritatea migratorilor invata si pot deveni masti. Propriile noastre descrieri false, menite sa contracareze falsitatile inventate despre noi si ascunzandu-ne, din motive de siguranta, adevaratele euri.
Un om care se inventeaza pe sine are nevoie de cineva care sa creada in el, care sa-i demonstreze ca a izbutit. Iar face pe Dumnezeu, veti spune. Sau puteti sa coborati cateva trepte si sa va ganditi la Tinkerbell: zanele nu exista daca nu bat din palme copiii. Sau puteti spune pur si simplu: e cat se poate de omenesc.
Nu numai nevoia de a fi crezut, ci si nevoia de a crede in celalalt. Ati ghicit: despre Iubire este vorba.
Saladin Chamcha a cunoscut-o pe Pamela Lovelace cu cinci zile si jumatate inainte de sfarsitul anilor ‘60, pe cand femeile purtau inca banderole pe cap. Statea in mijlocul unei incaperi pline de actrite trotkiste si si-a fixat asupra lui ochii ei stralucitori, atat de stralucitori... A monopolizat-o toata seara, iar ea a zambit tot timpul si a plecat cu un alt barbat. Saladin s-a dus acasa, ca sa viseze la ochii si la zambetul ei, la cat de zvelta era, la pielea ei. A curtat-o timp de doi ani. Anglia renunta cu greu la comorile sale.”
Recomandările noastre
