Venus Williams, ELIMINATĂ la Miami de o jucătoare din calificări

Venus Williams, ELIMINATĂ la Miami de o jucătoare din calificări

Numărul 8 mondial, Venus Williams, a părăsit întrecerea Premier Mandatory de la Miami, după ce a fost învinsă în sferturile de finală.

Americanca Venus Williams (37 de ani) a cedat în „sferturile” de la Miami în fața compatrioatei Danielle Collins (locul 93 WTA/24 de ani), jucătoare venită din calificări, scor 2-6, 3-6. Astfel, Collins a bifat cea mai importantă victorie din cariera sa, prima în faţa unei jucătoare din Top 10 mondial. „Este incredibil. Venus este cu adevărat jucătoarea pe care o admir cel mai mult, iar prima oară când am văzut-o în vestiar, aproape că am plâns”, a declarat Collins după jocul cu Venus.

În semifinale, Collins se va duela, în această noapte (nu înainte de ora 04:00/Digi Sport 2), cu Jelena Ostapenko. De la ora 20:00 va avea loc prima semifinală, între Victoria Aazarenka (Belarus) și Sloane Stephens (USA).

 

Ne puteți urmări și pe Google News