Să nu mă înțelegeți greșit! Mulți dintre schiorii întâlniți pe pârtiile Postăvarului alunecau atât de elegant pe zăpăda jumătate artificială, jumătate naturală, încât i-am urmărit cu încântare, calculând în gând în câte minute ajung ei la masă. Cel mai mult m-au impresionat trei grupuri de copii de șase-șapte ani însoțite de instructor, copii curajosi, delicați, minunați.
Dar mulți alți asemenea pasionați de mișcare sunt la fel de periculoși pentru aventurierii care urcă pe jos muntele, precum sunt pentru propriile persoane. Pățania mea stă mărturie.
Nici n-apucasem să-mi prind colțarii peste bocanci, pentru a mă asigura că nu voi țopăi ca un pinguin pe zăpada înghețată precum indivizii de mai sus, că una bucată balerină, depășită de propria viteză și stângăcie, s-a învârtit deodată în loc și buf! cu fundul de neaua înghețată. „Bine că nu ne-am intersectat mai sus, ce mai ciocnire ar fi ieșit!”, îmi aruncă peste umăr, rânjind, unul dintre cei doi amici.
Hop și nebunul!
Am strigat-o și-am întrebat-o dacă are nevoie de ajutor, bulversat de poziția ei contorsionată din zăpadă, paralizată parcă de o frică ce-i contura imaginea unei insecte fixate cu boldul în insectar. M-a asigurat că e bine, am lăsat-o și mi-am văzut de drum. Dar care drum? Am sesizat rapid că până sus, în culmea Postăvarului, vom fi nevoiți să suim cu ochii-n patru.
La mijlocul pârtiei, chiar unde drumurile albe ale muntelui se despleteau în mai multe fuioare, a sunat și ceasul primejdiei. De deasupra pantei mari, care nu permitea de jos o vizibilitate bună, hop și nebunul! „Move, move!”, mi-a strigat înspăimântat bărbosul englezit cu pantaloni strâmți înfipți într-o placă uriașă. Adică să mă mișc, să mă dau la o parte din calea lui. N-am realizat cum și am pășit în dreapta, evitând la centimetri zborul hurducăit al saltimbancului îngrozit de festa pe care i-o jucaseră asperitățile terenului.
În atenția administratorilor pârtiilor
Recomandările noastre
