Vasile Moțoc: Activitatea Primăriei Sectorului 1 se desfășoară în condiții normale

Vasile Moțoc: Activitatea Primăriei Sectorului 1 se desfășoară în condiții normale

Atribuţiile lui Andrei Chiliman, la Sectorul 1, au fost preluate de către viceprimarul Vasile Moțoc.

Andrei Chiliman s-a autosuspendat din funcțiile din PNL

"Atribuțiile specifice funcției primarului vor fi exercitate temporar de către viceprimarul Vasile Moțoc, în baza principiului delegării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale", informează un comunicat al instituţiei.

"Primăria Sectorului 1 rămâne o instituție în slujba cetățeanului. Activitatea administrației locale se desfășoară în condiții normale, fără să fie afectată de ancheta organelor judiciare. Problemele cetățenilor care intră în sfera de competență a autorității locale sunt tratate cu aceeași seriozitate și soluționate cu celeritate", se mai atată în comunicat.

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, este judecat în libertate, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Potrivit DNA, edilul sectorului 1 a atribuit, în perioada 2006-2015, contracte în mod preferenţial unei firme care trebuia să plătească comisioane către primar.