Valul patru al pandemiei, în România. Când vine şi care va fi amploarea
- Sabina Popescu
- 8 iulie 2021, 07:11
Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, atrage atenția asupra faptului că, dacă românii nu se vor imuniza împotriva coronavirusului, creșterea numărului cazurilor de infectări nu va putea fi evitată. Valul patru al pandemiei nu reprezintă o opțiune, ci o certitudine - se pune însă, problema, care va fi amploarea acestuia.
Fără ca rata imunizării populației să crească, va fi foarte dificil ca România să evite o creștere a numărului de infectări cu coronavirus, anunță Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV. Medicul a subliniat că, în statele cu rată de vaccinare mare, precum Israel și Marea Britanie, numărul deceselor și pacienților nu a crescut, deși numărul de cazuri de infectare a înregistrat creșteri.
Decesele cauzate de COVID-19 au fost raportate la persoane nevaccinate
”Decesele care s-au înregistrat, 99%, sunt la persoane nevaccinate. Aici ne aduce ca beneficii foarte mari vaccinarea, pentru că limităm consecințele aceste pandemii – oameni care ajung în spital, oameni care fac forme grave de boală şi oameni care-şi pierd viaţa”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea a avertizat că varianta Delta va deveni majoritară, la nivel global. Specialiștii estimează că Delta va deveni dominantă la sfârșitul lunii august. În România, până în prezent, au fost raportate trei decese cauzate de tulpina Delta a coronavirusului.
În acest sens, medicul Valeriu Gheorghiță a subliniat că populația se află în siguranță în fața noii mutații doar în cazul în care este imunizată împotriva SARS-COV-2.
Până la 50% dintre persoanele care au contractat boala se reinfectează
”Un bolnav infectat cu tulpina Delta poate îmbolnăvi alte 6-7 persoane (...) Datele arată deja că sunt multe ţări în care tulpina Delta a devenit dominantă”, a subliniat, din nou, medicul militar.
La finalul lunii iunie, Valeriu Gheorghiță a vorbit despre pericolul la care sunt expuși românii, în cazul răspândirii mutației Delta, care este mult mai periculoasă decât tulpinile anterioare ale coronavirusului. „În cazul tulpinii britanice, un caz genera patru cazuri secundare. În cazul tulpinii Delta, un caz poate genera șapte cazuri de infectare”, a explicat, la momentul respectiv, coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a mai transmis că o persoană care a dobândit anticorpi prin contractarea bolii nu prezintă o protecție suficient de sigură. 20-50% dintre persoanele în cauză riscă să se infecteze cu COVID-19.
Valul patru de pandemie va lovi România
”Nu am ajuns la imunizarea în masă (...) din păcate, mai ales la varianta Delta, imunitatea dobândită ca urmare a trecerii prin boală nu oferă suficientă protecție, 20 - 50% dintre persoane au risc să se infecteze. Cu cât rata de vaccinare este mai redusă, cu atât viteza de propagare a acestei noi variante este mai mare”, a spus preşedintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiță a spus, referitor la apariția valului patru al coronavirusului, că este vorba despre o chestiune de timp până când România va fi pusă în fața acestei situații.
”Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui. Mi-aş dori să ne înşelăm cu toţii”, a transmis președintele CNCAV într-o emisiune televizată de la Digi24.