Caniculă devastatoare în Franța. Peste 1.000 de decese în plus față de medie. Spitalele, sub presiune
- Maria Dima
- 28 iunie 2026, 10:45
Canicula Franta. Sursa foto: AI
Franța a înregistrat aproximativ 1.000 de decese în plus față de media obișnuită începând cu 24 iunie, pe fondul valului de căldură excepțional care a afectat țara timp de 11 zile, arată datele publicate duminică de Agenția Națională de Sănătate Publică (Santé publique France – SpF).
Autoritățile precizează că este vorba despre o creștere a mortalității observate în această perioadă, iar bilanțul final ar putea fi mai mare, întrucât efectele caniculei asupra organismului se pot manifesta cu întârziere.
Zile cu mortalitate peste media obișnuită
Potrivit datelor oficiale, în zilele de 24 iunie au fost înregistrate peste 1.200 de decese, iar pe 25 și 26 iunie numărul zilnic a depășit 1.400 de decese.
Prin comparație, în lunile aprilie și mai, media zilnică a deceselor în Franța varia între 900 și 1.000 de cazuri.
Persoanele vârstnice, cele mai afectate
Autoritățile sanitare subliniază că aproximativ 85% dintre decesele suplimentare au fost înregistrate în rândul persoanelor de peste 65 de ani, categorie considerată cea mai vulnerabilă în perioadele de caniculă extremă.
În același timp, a fost observată o creștere de aproximativ 40% a deceselor la domiciliu, în special în regiunea Île-de-France.
Spitalele din Franța, sub presiune chiar și după scăderea temperaturilor
Deși temperaturile au început să scadă duminică, după unul dintre cele mai intense episoade de caniculă din istoria recentă a Franței, sistemul medical rămâne sub presiune din cauza efectelor întârziate ale căldurii extreme.
Ministrul francez al Sănătății, Stéphanie Rist, a avertizat încă de sâmbătă că spitalele înregistrează un număr de decese „mai mare decât în mod normal”, tendință confirmată ulterior de datele oficiale.
Europa, afectată pe scară largă de valul de caniculă

Canicula. Sursa foto: AI
Organizația Meteorologică Mondială a transmis că actualul episod de caniculă care a lovit Europa ar putea fi fără precedent prin amploare, însă o confirmare oficială va necesita analize suplimentare.
Potrivit calculelor AFP, peste 420 de milioane de europeni au fost expuși temperaturilor de peste 30 de grade Celsius, adică aproximativ șapte din zece locuitori ai continentului (fără Turcia).
Schimbările climatice intensifică episoadele de caniculă
Specialiștii atrag atenția că valurile repetate de caniculă sunt strâns legate de schimbările climatice generate de emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili.
Printre efectele recente ale acestui episod de căldură se numără oprirea temporară a unor reactoare ale centralei nucleare Beznau din Elveția, supraîncălzirea lagunelor din Delta fluviului Po din Italia și accelerarea topirii ghețarului Rhône din Elveția.