Va apărea un nou sistem de măsurare a timpului, centrat pe Lună
- Emanuel Nițulescu
- 3 aprilie 2024, 18:11
NASA va trebui ca până la sfârşitul anului 2026 să dezvolte Coordinated Lunar Time (LTC), un sistem de referinţă a timpului centrat pe Lună, care să asigure precizia cartografierilor și a localizării poziţiilor pe Lună, transmite The Guardian. Solicitarea pentru punerea la punct a unui nou sistem de referință temporal a venit din partea Biroului de politică ştiinţifică şi tehnologică al SUA (OSTP).
Timpul, pe Lună, se mişcă mai repede
Pe Lună, pentru că există mai puţină gravitaţie, timpul se mişcă mai repede, înregistrându-se o diferență de 58,7 microsecunde în fiecare zi, comparativ cu cel de pe Pământ. Un nou sistem de măsurare a timpului centrat pe lună ar oferi un punct de referinţă pentru măsurarea timpului pentru navele spaţiale şi sateliţii lunari care au nevoie de o precizie extremă pentru misiunile lor.
"Un ceas atomic de pe Lună va ticăi la o rată diferită de cea a unui ceas de pe Pământ", a declarat Kevin Coggins, cel mai înalt oficial de comunicaţii şi navigaţie al NASA. "Este logic ca atunci când te duci pe un alt corp, cum ar fi Luna sau Marte, fiecare să aibă propria sa bătaie de inimă".
Ceasuri atomice pe Lună
Discrepanţele de timp ar putea duce la erori de cartografiere şi localizare a poziţiilor pe Lună sau pe orbită, a mai spus oficialul.
"Fără un standard de timp lunar unificat", a declarat un oficial OSTP pentru Reuters, "ar fi dificil să se asigure ca transferurile de date între navele spaţiale sunt sigure şi că, comunicaţiile dintre Pământ, sateliţii lunari, bazele şi astronauţii sunt sincronizate. Imaginaţi-vă dacă lumea nu şi-ar sincroniza ceasurile la aceeaşi oră, cât de perturbator ar putea fi acest lucru şi cât de dificile ar deveni lucrurile de zi cu zi", a spus oficialul.
Pentru dezvoltarea LTC s-ar putea ca NASA să trebuiască să amplaseze ceasuri atomice pe Lună.
NASA intenţionează să trimită misiuni cu echipaj uman pe suprafaţa Lunii începând cu luna septembrie 2026. De asemenea, agenția spațială americană intenționează să construiască o bază lunară ştiinţifică pe Lună. Aceasta ar putea fi folosită ăn viitor, inclusiv pentru pregătirea misiunilor către Marte. Zeci de companii, nave spaţiale şi ţări sunt implicate în acest efort.
Timpul exact, pe pământ este măsurat
În prezent, ceasurile şi fusurile orare de pe Pământ funcţionează pe baza Timpului Universal Coordonat (UTC), care este recunoscut la nivel internaţional. Măsurarea acestuia se realizează printr-o vastă reţea globală de ceasuri atomice plasate în diferite locaţii din întreaga lume, care măsoară schimbările în starea atomilor şi afișează o oră, a căror medie arată ora exactă.
Un aspect important al UTC este că este constant și nu este afectat de schimbările de oră de vară sau de iarnă, cum ar fi alte fusuri orare. Deși este similar cu timpul GMT (Greenwich Mean Time), există mici diferențe între ele, dar în uz comun, termenii sunt deseori utilizați interschimbabil.